Săptămâna spațiului cosmic, marcată de elevii Colegiului „Laurian” (fotogalerie)

Un proiect ce are peste 1000 de parteneri la nivel mondial a ajuns și la Botoșani grație unor activități derulate la Colegiul Național „A.T. Laurian”. Este vorba despre WORLD SPACE WEEK,  săptămâna dedicată spațiului cosmic pe care, la inițiativa unor mari universități, s-au oferit să o marcheze entități din întreaga lume, atât din mediul școlar, cât și din afara acestuia.

Lansat în 2007, proiectul și-a propus să apropie societatea umană de spațiul cosmic prin intermediul educației, implicării directe și dialogului despre viitorul activităților spațiale. Personalități marcante ale mediului universitar au înființat Asociația Mondială a Săptămânii Spațiului Cosmic, dedicând intervalul 3-10 octombrie evenimentelor cu această temă. Totodată s-au realizat resurse didactice ce au fost puse la dispoziția partenerilor, organizatori de eventuri, astfel încât activitățile realizate să fie cât mai utile, acestea putând fi găsite de doritori pe site-ul www.worldspaceweek.org . În cei 15 ani de la lansare, au fost organizate peste 6200 de evenimente din cele mai diverse colțuri ale globului, iar Botoșanii se află printre locațiile acestora grație Colegiului Național ”A.T. Laurian”.

 

O serie de activități dedicate spațiului s-au derulat aici săptămâna trecută, proiectul colegiului, intitulându-se „About space in our school”. Profesorii coordonatori Dellia-Raissa Forțu și Dr.Teodora- Estera Ursulică au organizat pentru elevi laurieni lecții dedicate temei din acest an, “Space and sustainability”, încărcând evenimentul pe site-ul asociației mondiale. Prezentări, discuții și desene despre spațiu, sateliți și deșeuri spațiale au atras curiozitatea elevilor, explicațiile arătând necesitatea explorării raționale a spațiului.

Tinerii au putut înțelege că de modul în care oamenii folosesc spațiul orbital depinde, spre exemplu, observarea de la distanţă a Terrei și procurarea unor informaţii esențiale referitoare la planeta noastră natală. Schimbările climatice, poluarea pe uscat şi pe mare, agricultura din ţările în curs de dezvoltare sunt câteva aspecte a căror cercetare poate beneficia de aportul sateliţilor de observare şi de tehnologiile conexe. Obiective esențiale pentru umanitate și globul pământesc ar fi mult mai dificile fără instrumentele şi tehnicile disponibile oamenilor de ştiinţă prin explorarea spaţiului.

(Irina Siminiceanu)




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...