Săptămâna Educației Globale, marcată de elevii unor școli din Botoșani (foto)

Educația globală este educația care le permite oamenilor să reflecteze critic asupra lumii și a locului lor în ea.

În Săptămâna Educației Globale, elevii Liceului "Demostene Botez" Trușești, în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 1 Stăuceni, au desfășurat activitatea "Pacea din lume și din noi!" având ca scop principal educarea copiilor în spiritul păcii, al cooperării și prieteniei, ca valori principale ale păcii mondiale.

Cadrele didactice susțin că educarea copiilor în spiritul păcii, al cooperării și prieteniei se poate realiza ”prin formarea comportamentelor în acord cu normele morale, a dragostei față de neam și țară, față de întreaga planetă, cât și prin bunătate, respect, generozitate, compasiune, accentuarea spiritului filantropic, militând împotriva războiului, trăind în armonie și pace, cu toți locuitorii planetei”.

 

”Pacea este cea mai favorabilă stare pentru omenire, fiind în primul rând o stare interioară. Pacea în lume este o valoare mondială pe care și-o dorește fiecare dintre noi. Vorbind de pace, avem tendinţa de a ne gândi la lipsa războiului, la încetarea oricărei crize financiare, a problemelor materiale, discriminării sau a foametei.  Pacea este mai degrabă prezenţa dragostei între oameni, a conviețuirii pașnice.  Copiii trebuie să conștientizeze încă de la cea mai fragedă vârstă necesitatea păcii și consecințele lipsei acesteia. Trebuie să înlocuim modul de gândire care permite o abordare a securității naționale bazată pe putere militară și pe frica celor diferiți de noi cu un mod de gândire care reflectă o înțelegere mai largă a securității.  Securitatea umană se concentrează pe protejarea și promovarea demnității, pe împuternicire și împlinire pentru toți oamenii. Înseamnă nu doar să protejăm oamenii de amenințări, ci să creăm sisteme de mediu, sociale, politice și economice, care pot sprijini și spori bunăstarea oamenilor. Susținem o lume în care trebuie să alegem cooperarea în detrimentul conflictului. E nevoie să alegem echitatea și durabilitatea, să susținem ca demnitatea umană și curajul să fie mai presus de exploatare”, consideră organizatorii evenimentului.

”Adevărata pace este cea care izvorăște din adâncul inimii fiecăruia, iar noi le putem arăta copiilor acest lucru, indiferent de sistemul de educație în care se află. Este un limbaj universal, cel al păcii, și este esenţial să nu fim doar ”consumatori” de pace ci și promotori, generatori a ei”, subliniază cadrele didactice de la cele două unități de învățământ din județ.















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Facturile la încălzire şi apă caldă ar putea scădea, la Botoșani, în perioada următoare: ”Producţia în cogenerare este mult mai eficientă!”

astăzi, 20:06

Facturile la încălzire şi apă caldă ar putea scădea în perioada următoare în judeţul Botoşani. Societatea locală de termoficare a finalizat o investiţie strategică ce prom...

UAIC a început cazările pentru anul universitar 2026–2027. Tarifele rămân neschimbate! - FOTO

astăzi, 19:07

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a început luni, 21 septembrie 2026, procesul de cazare a studenților pentru anul universitar 2026–2027. În total, 5....

Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, după aproape 9 ore de percheziții!

astăzi, 18:14

Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost reținut de DIICOT, în dosarul în care e acuzat de înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Conform surselor judiciare, G...