Salarii contestate în școlile botoșănene! Se pregătește o amplă acțiune în instanță!

Modul în care au fost calculate salariile pentru angajații din sistemul de învățământ, după majorarea de 15%, îi nemulțumește profund, motiv pentru care la nivelul județului a fost declanșată o acțiune de contestare a deciziilor de salarizare emise. Dacă situația nu se va reglementa, sindicaliștii din educație spun că vor deschide acțiuni în instanță.

 

Marea nemulțumire a salariaților din sistemul de învățământ este că majorarea s-a calculat la salariul de bază, fără a se ține cont de sporuri. Liviu Axinte, președintele Ligii Sindicatelor din Învățământ, susține că acest mod de calcul este unul ilegal, în condițiile în care cadrul legislativ prevede clar cum ar trebui făcut.

Angajații din educație au primit la salariu în plus sume nete cuprinse între 20 și 300 de lei.

"Nu putem să ne declarăm mulțumiți de o majorare salarială care să fie în medie de 15% aplicată la salariul de bază, neținându-se cont de celelalte elemente de salarizare sau păstrând elementele de salarizare la nivelul lunii decembrie atâta timp cât în multe domenii se dau creșteri de 75%, sau la alte categorii de bugetari creșteri salariale nete de 1.000 de lei. Nici într-un caz nu ne putem declara mulțumiți, drept urmare vom contesta deciziile de salarizare, vom deschide procese pentru că la nivelul acesta acordat nu este legal. Modul în care a fost pus în aplicare HG 38 împreună cu ordonanța referitoare la creșterea cu 15%  a salariului din învățământ, în medie, este unul ilegal iar ilegalitatea este făcută prin programul de salarizare unic la nivel național EduSal, gestionat de Ministerul Educației în care algoritmul de calcul al drepturilor salariale este altul decât prevede cadrul legal", a declarat Liviu Axinte.

Sindicaliștii au sesizat și Ministerul Educației, dar răspunsul primit nu i-a mulțumit.

"Considerăm ca fiind niște abuzuri, ilegalități și nu este altă soluție decât să ne adresăm instanței pentru că Ministerului ne-am adresat încă de acum zece zile și răspunsul a fost că s-a cerut punct de vedere Ministerului Muncii și Ministerului de Finanțe cum se aplică. Legea este clară,  și s-a creat un haos extraordinar în legislație că nu mai știi cum să îi explici unui om salariul pe care îl primește având în vedere că sunt elemente trunchiate. Această majorare s-a făcut doar la salariul de bază iar explicația Ministerului a fost că legea spune că se majorează la salariul de bază nu la sporuri, dar legea reglementează cum se calculează sporurile", a mai precizat liderul LSI Botoșani. 

Prin acțiunea ce va fi deschisă în instanță se va cere obligarea Ministerului Educației să aplice cadrul legal în salarizare, plata diferențelor, să anuleze deciziile de încadrare care sunt emise și să facă noi decizii cu salarizarea.

"S-au alocat niște bani care nu ajung să fie mărite decât salariile de bază. Este simplu. Dar vom vedea ce va fi. Am declanșat acțiunea de contestare a salariilor în școli, sunt pași care trebuie făcuți", a spus Axinte.

 

 

Spune-ne opinia ta