S-au decis scenariile după care vor funcționa unitățile de învățământ din județul Botoșani: 9 școli intră în scenariul „roșu”

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a actualizat vineri, 19 martie 2021, scenariile după care vor funcționa unitățile de învățământ din județul Botoșani, în perioada 22 – 28 martie a.c, conform Hotărârii nr.15/19.03.2021.

Din totalul celor 478 de unități de învățământ din județul Botoșani, 234 vor funcționa în scenariul „verde”, care presupune prezența fizică la școală a tuturor elevilor înscriși în învățământul preuniversitar.

Alte 234 de unități de învățământ din județul Botoșani își vor desfășura activitatea în scenariul „galben”, ceea ce presupune prezența la școală a preșcolarilor, elevilor din clasele I-IV și a elevilor din clasele terminale, respectiv a VIII-a și a XII-a.

Începând de luni, 22 martie 2021, 9 unități de învățământ din comunele Corlăteni  și Todireni își vor desfășura activitatea în scenariul „roșu”, cu  prezența fizică la școală doar a preșcolarilor, elevilor din învățământul primar și a celor care au de susținut examenele naționale, chiar dacă localitatea în care se află are o rată de incidență a cazurilor de Covid-19 mai mare de 3 la mie, dar nu depășește 6 la mie.

Cursurile pentru elevii din anii terminali se vor desfășura cu prezență fizică doar a jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase.

Grădinița cu program prelungit nr.22 din Botoșani este închisă de săptămâna trecută pentru efectuarea lucrărilor de modernizare în vederea obțineri autorizației de incendiu, iar preșcolarii își vor continua activitatea exclusiv online pentru o perioadă de aproximativ 12 luni.

La un pas de a fi închisă, începând de luni, 22 martie 2021, a fost și Grădinița cu program prelungit nr.19 din Botoșani.

Deși inițial s-a anunțat că această unitate de învățământ urma să fie închisă pe 22 martie pentru efectuarea lucrărilor de modernizare în vederea obținerii autorizației de incendiu, conducerea Primăriei Botoșani a decis să amâne închiderea grădiniței.

Aceasta va funcționa până la data de 30 aprilie 2021, urmând ca după vacanța de Paște preșcolarii să își desfășoare activitatea în sistem online.

Scenariile după care vor funcționa unitățile de învățământ din Botoșani, începând de luni, 15 martie a.c, pot fi consultate accesând următorul link:

https://isjbotosani.ro/wp-content/uploads/2021/03/Scenarii_unitati_invatamant_22.03.2021.pdf

 

 

 

Spune-ne opinia ta