Portalul Național Edumanager.ro, alături de Oameni și Companii, a organizat cea de-a patra ediţie a Galei Edumanager.ro.
Evenimentul a avut loc pe 24 noiembrie 2016 în București, și a fost precedat de Conferința Națională Management Modern în Educație, ce le-a oferit participanților informații relevante despre aplicații și soluții de comunicare, destinate instituțiilor de învățământ universitar și preuniversitar. Instituțiile de învățământ au înscris cele mai de succes proiecte din acest an, iar jurizarea a fost realizată de comisii de specialitate, cu competențe pentru categoriile pe care le-au evaluat, alături de editorii portalului Edumanager.ro.
La eveniment au participat peste 130 de reprezentanți ai instituțiilor de educație rectori şi prorectori ai unităţilor de învăţământ superior, public şi privat, inspectori şcolari, manageri ai colegiilor şi liceelor din ţară, profesori, asociaţii studenţeşti şi reprezentanţi ai unor companii cu soluţii pentru mediul educaţional. Din Botoșani, ca reprezentant al Colegiului Național A. T. Laurian
a fost prezent directorul instituției, profesor dr. Mihaela Prăjinariu.

Colegiul Național A.T.Laurian
a participat la aceasta gală cu trei din proiectele derulate în anul școlar 2015- 2016 şi mai mult decât atât, a fost premiat pentru proiectul european Erasmus+A Collaborative European Inquiry into Technologically Enhanced Mathematical Pedagogy (TEMP), la secțiunea Lecție digitală.
Proiectul premiat este un proiect de parteneriat strategic al Colegiului Național A. T. Laurian
cu școli din Suedia (Vasteras) și Marea Britanie (Londra) și se desfășoară între 1 septembrie 2015- 31 august 2017. În ultimele 15 luni au fost derulate numeroase activități de cercetare, proiectare didactică a lecțiilor de matematică pe platforme web, precum Geogebra, studii de impact legate de utilizarea tehnologiei în orele de matematică și în realizarea temelor pentru acasă.
Un rezultat remarcabil al proiectului îl reprezintă software-ul intitulat Lecții de matematică, ce conține atât noțiuni teoretice, cât și teste de evaluare a cunoștințelor la capitolul Congruența triunghiurilor din programa de matematică pentru clasa a VI-a, creat de elevul Vlad Batalan și profesorii Colegiului Laurian. Software-ul educațional reprezintă o colecție de lecții și teste, dezvoltate pe niveluri diferite de dificultate. Fiecare lecție conține pe lângă un modul cu informații teoretice (definiții, teoreme, exemple), module cu exerciții interactive de fixare a cunoștințelor. La rezolvarea fiecărui exercițiu, elevul primește din partea aplicației un feedback corespunzător în funcție de corectitudinea răspunsului dat.
În 2016, ca și în anii anteriori, în Colegiul Național A. T. Laurian
s-au desfășurat o multitudine de proiecte în beneficiul tinerilor elevi.


Recunoaștere la nivel național a proiectelor derulate în Colegiul Național „A.T.Laurian” în cadrul Galei Edumanager-FOTO
Stiri Botosani Tuesday, 29 November 2016 EducațieSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Actorul care a condus Teatrul din Botoșani și l-a interpretat pe Ștefan cel Mare în ”Apus de Soare”, în fața lui Ceaușescu! - FOTO, VIDEO
Actorul de teatru și film Corneliu Revent s-a născut pe 23 decembrie 1937, la Izvorul Alb, judeţul Neamţ. A urmat Liceul „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, apoi Institutul de Artă Teat...
Actrița din Botoșani care își donează ziua de naștere pentru educația copiilor care suferă de cancer!
Actrița Elena Ivanca s-a născut pe 17 aprilie 1969, în Coșula Botoșanilor. Anul acesta, de ziua ei, vrea ca ”bucuria personală să capete un sens mai mare”. Anul trecut a făcut...
Antrenorul care a dus FC Botoșani în Liga 1: „Am simțit că s-a rupt ceva în mine când am plecat de la Botoșani”
În septembrie 2012, Cristi Popovici revenea la FC Botoșani ca antrenor principal, dupa ce Costel Orac demisionase. Popovici mai antrenase FC Botoșanni în sezonul 2010-2011, în...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.36 secunde