"Pașaport pentru o lume fără violență!" la Trușești pentru elevi, profesori și părinți! (Foto)

Violenţa este una dintre marile probleme ale lumii contemporane şi din acest motiv trebuie să devină o temă de reflecţie pentru toţi cei implicaţi în actul educaţional.

Joi, 18 ianuarie 2024, la Liceul "Demostene Botez" Trușești a avut loc lansarea proiectului "Pașaport pentru o lume fără violență!", din cadrul programului Ministerului Educației "Împreună prindem curaj!".

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice locale și școlilor partenere, părinți, cadre didactice și elevi. Cei prezenți au fost informați cu privire la obiectivele proiectului, activitățile ce urmează a fi desfășurate, necesitatea prevenirii și combaterii violenței în mediul școlar și nu numai, precum și prezentarea procedurii de management a cazurilor de violență.

 

Obiectivele proiectului au în vedere crearea unui mediu școlar sigur și prietenos în care elevii să se dezvolte armonios, în strânsă legătură cu nevoile acestora, implicarea elevilor, părinților, comunității școlare și locale în activități în vederea informării și sensibilizării cu privire la prevenirea comportamentelor violente, formarea abilităţilor de mediere şi rezolvare de conflicte.

Parteneri în cadrul proiectului sunt Primăria Trușești, Poliția locală Trușești, Serviciul Siguranță Școlară, Asociația Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, Școala Gimnazială Nr.1 Albești, Școala Gimnazială Nr.1 Durnești, Asociația de Părinți de la nivelul școlii ”Ne pasă de copiii noștri”, Asociația ”Impact” Trușești. 

Rezultatele în urma derulării acestui proiect urmăresc scăderea absenteismului, diminuarea manifestărilor violente în rândul elevilor, creșterea ratei de participare a părinților la activitățile școlii, crearea unei rețele de sprijin în gestionarea și medierea conflictelor, dar și dezvoltarea competențelor socio-emoționale a elevilor din grupul țintă.






 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...