Marți, 29 ianuarie 2019, un fost elev al Colegiului “Spiru Haret” din Ploiești a înjunghiat un cadru didactic în fața cancelariei. Victima este profesoara A.A., membru al catedrei de matematică, titular în sistem, cu o vechime în învățământ de 18 ani și încadrată în unitatea respectivă din anul 2013. "Colega noastră este un om deosebit și un profesor cu experiență. S-a remarcat printr-o conduită ireproșabilă, a demonstrat permanent seriozitate și profesionalism, și-a îndeplinit întotdeauna corespunzător sarcinile atribuite. Este foarte apreciată pentru implicarea și devotamentul său, atât în relația cu ceilalți profesori și direcțiunea, cât și în relația cu elevii și părinții acestora", spun reprezentanții Colegiului.
Autorul faptei a frecventat cursurile colegiului în perioada septembrie 2012-octombrie 2016. "Este cunoscut de profesori și colegi drept un elev introvertit, cu unele dificultăți de comunicare, dar care nu a atras atenția în mod deosebit până în clasa a XII-a, când a fost transferat la un alt liceu. Transferul s-a făcut în urma unui incident petrecut în sala de clasă, când elevul și-a amenințat cu cuțitul un coleg, fără ca nimeni să fie rănit la acea dată. Deoarece elevul era major, cazul a fost preluat de autoritățile competente care au întocmit un dosar penal; procesul a încetat odată cu retragerea plângerii depuse de coleg", informează, după producerea incidentului grav din 29 ianuarie, conducerea unității de învățământ.
La câteva zile de la incident, o colegă a profesoarei rănite a postat pe Facebook câteva cuvinte care în scurt timp s-au viralizat pe internet, ele fiind preluate și distribuite de mii de persoane.
Iată postarea colegei de cancelarie:
"2 februarie. Prima noapte de vacanţă. În alte condiţii aș fi dormit liniștită. De câteva nopţi nu pot. În noaptea aceasta îmi plâng durerea, neputinţa, dezamăgirea, furia, revolta.
4 zile de când colega mea a fost înjunghiată chiar în faţa cancelariei. Un om minunat, un profesor dedicat. Încă îi aud ţipătul și îi simt mâna strângându-mă. Mă aud promiţându-i că totul va fi bine! (Mulţumesc, Doamne, ca A este stabilă și medicii au reușit să o salveze!) Momente de groază. Nu înţelegeam ce se întâmplă. Nu puteam să-mi traduc cuvintele ei: "M-a înjunghiat!" Și apoi cuţitul, sângele.... Ceva ce nu puteam privi nici în filme.
Este realitatea zilei de 29 ianuarie 2019, Ploiești, România, în unul dintre liceele unde standardele educaţionale (demonstrate prin rezultate la concursuri, olimpiade, promovabilitate), disciplina și siguranţa elevilor sunt o preocupare permanentă. O situaţie fără precedent în România, extrem de gravă, este transformată într-o știre banală de televiziune. Drama unui om, a unei familii, a unui colectiv, devine "breaking news". Și apoi? Păi cam atât!
De 4 zile aștept o reacţie. De la orice factor de decizie din România zilelor noastre. De la Ministrul Educaţiei mai ales! În oricare altă ţară din lumea asta, într-o situaţie atât de gravă, cel puţin Ministrul Educaţiei ar fi ieșit cu o declaraţie oficială. Și dacă nu despre măsurile pe care le va lua în viitor pentru a se evita asemenea tragedii în școlile românești, măcar cu câteva vorbe de încurajare în semn de solidaritate faţă de familia colegei noastre. Că doar suntem oameni, doamnă Ministru! Sau noi nu mai contăm?
Înţelegem că Măria Sa, Elevul, este stăpânul nostru și ca Înălţimea Sa, Părintele, face legea în școală. Nu-i problemă, am înţeles asta! Am înţeles și că acolo unde statul nu are, este de datoria noastră, a profesorilor, să aducem de acasă, că na! dacă ne iubim meseria...Știm, doamnă Ministru că sunteţi în slujba elevilor și a părinţilor. Și noi suntem tot în slujba lor. Dar doamnă Ecaterina Andronescu, nu cumva aţi uitat că aveţi datoria de a apăra și profesorii? Sau noi nu suntem buni decât atunci când vine despre datorii și obligaţii?
Ne-aţi cocoșat cu tot felul de proceduri (cred că la noi în școală există procedură și pentru mersul la toaletă), dosare de comisii, portofolii, statistici, rapoarte, hârtii peste hârtii. Tone. Inutile, părerea mea. Le-am făcut totuși. Facem și pe paznicii în timpul serviciului pe școală, expunându-ne la tot felul de situaţii neplăcute, facem și pe însoţitorii elevilor în spitale, facem și triaj la poarta școlii. Le facem, doamnă ministru pe toate. Și mai ce? Și până când?
Joi, pe 31 ianuarie, am avut consiliu profesoral. Toţi suntem șocaţi și traumatizaţi de ce am trăit alături de colega noastră. Mă așteptam să vină cineva să ne spună că ceea ce s-a întâmplat este un semnal de alarmă. Că au înţeles că nu în această direcţie trebuia să se îndrepte școala românească. Că vor lua măsuri. Că da, elevii și părinţii au drepturi, cum și noi, profesorii avem dreptul la viaţă măcar. Dar ce să vezi? Nimeni. Nimeni nu are nimic să ne spună. Nu tu primar, lider de sindicat, ministru, nimic! Ba mai mult, noi, școala, trebuie să venim cu alte măsuri de siguranţă. Cum? Triaj la poarta. Adică acum nici măcar să nu mai urce în cancelarie după noi. Să ne mătrășească direct la poartă. De râsul curcilor!
V-aţi învăţat să interveniţi prompt numai când vine vorba despre nemulţumiri ale elevilor și părinţilor. Pentru noi, profesorii, cine să intervină??? Noi putem și trebuie să ne facem datoria și când suntem jigniţi, hărţuiţi, ameninţaţi, mai nou și înjunghiaţi! Spre clasă! Cu o mână pe rană, alta pe catalog.
În oricare altă ţară din lume, după un asemenea incident, niciun profesor nu ar mai fi intrat la ore până când nu s-ar fi dat o lege care să-l apere de orice fel de act de agresiune. Noi de ce nu avem aceleași drepturi ca și funcţionarii publici? Întreb pentru un prieten, doamnă Ministru. Dar dumneavoastră, domnilor profesori, colegii noștri din alte școli, nu aveţi nimic de spus???? Pe 29 ianuarie a fost școala noastră. Mâine poate fi oricare altă școală din ţară. Pe 29 a fost A. Mâine putem fi oricare dintre noi.
Transmit familiei colegei mele multă sănătate și putere să depașească aceste momente cumplite. Sunt alături de dumneavoastră cu gândul și cu sufletul. Noi toţi ne gândim cu drag la A.și îi dorim recuperare rapidă. Ne lipsesc zâmbetul și optimismul ei și o așteptăm să revină cât mai curând printre noi.
Gândul bun să vă însoţească pe toţi ceilalţi! Eu de astăzi nu mai tac! Este suficient sânge în lume. În școli și în cancelarie nu vreau să-l mai văd!
Mihaela Visinoiu"