România va avea nevoie de nu mai puțin de 400.000 de ingineri în următorii 10 de ani, în plus, „faţă de ce produce astăzi”, arată prognozele în domeniu.
Anunțul a fost făcut de rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti, Mihnea Costoiu, și pare o informație extraordinară pentru părinții care au copii în casele terminale din învățământul românesc.
„O să mă adresez în mod special tinerilor şi o să vă dau câteva dintre argumentele pentru a fi inginer. Dincolo de lucrurile cele mai cunoscute, vreau să vă dau două cifre de care tot vorbesc de câţiva ani de zile, dar foarte importante. Suntem la 30 de ani de la Revoluţie şi în aceşti 30 de ani 200.000 de mii de ingineri au părăsit România, 200.000, formaţi înainte sau după 1989, şi doar, cu ghilimele de rigoare, 20.000 de medici. Este o realitate în condiţiile în care industria românească – e adevărat, nu extrem de răspândită la nivel naţional, nu la fel de bine dezvoltată într-o parte sau alta a ţării – industria românească creşte, iar toate prognozele spun că România are nevoie în următorii 10 de ani de 400.000 de ingineri faţă de ce produce astăzi„, a declarat Mihnea Costoiu, sâmbătă, în cadrul conferinţei „Viitorul în Educaţie şi Inginerie” organizată la Universitatea Politehnică Bucureşti, unde auditoriul a fost format, în principal, din câteva sute de elevi de la mai multe licee din ţară şi Bucureşti.
Generaţia de anul acesta a Universitatea Politehnică Bucureşti „a numărat 3.500 de absolvenţi, cea mai mare generaţie de după 1989”, în timp ce ofertele de locuri de muncă au ajuns numai anul acesta, la 23.000.