Prima zi de şcoală în comuna cea mai săracă din Botoșani. „Budele astea sunt fără apă, fără colac. Primarul a băgat apă doar la el şi la Primărie”

Elevii din Dimăcheni au început şcoala fără apă şi cu toalete în fundul curţii, vechi de peste o jumătate de secol. Primarul candidează pentru al şaselea mandat şi se consolează că şi el a învăţat la fel, în timp ce părinţii sunt speriaţi că micuţii se pot îmbolnăvi.

Înfiinţată în 2004 prin desprinderea a trei sate de comuna Corlăteni, comuna Dimăcheni, aflată la 30 de kilometri de municipiul Botoşani, este una dintre cele mai sărace comune din România şi este ruptă de lume. Ca să ajungi acolo, trebuie să înfrunţi gropi, hârtoape şi drumuri de pământ. În cele trei cătune din mijlocul câmpiei trăiesc în jur de 1300 de suflete, iar în comună nu există, după cum mărturisesc cu dezinvoltură autorităţile locale, niciun agent economic, aşa că localnicii trăiesc din agricultura de subzistenţă şi din munca cu ziua, scrie Adevărul.

 

De aproape 20 de ani, copiii din comuna Dimăcheni sunt nevoiţi să înceapă şcoala într-o clădire fără gard şi, cel mai grav, cu o latrină veche de mai bine de jumătate de secol, aflată în fundul curţii. Astăzi, copiii de clasele I-VIII ale Şcolii Gimnaziale Dimăcheni au început cursurile, după o aşteptare de şase luni, în aceleaşi condiţii de Ev Mediu, cu un WC dărăpănat, cu apă de băut adusă de acasă şi cu mâini spălate la lighean.    

WC din 1968 şi ligheane cu apă de la fântână  

La Şcoala Gimnazială Dimăcheni învaţă 200 de elevi, din care 50 de preşcolari. În rapoartele oficiale, şcoala a început la Dimăcheni conform scenariului verde. Adică îndeplineşte criteriile de siguranţă la COVID-19. În realitate, la şcoala Dimăcheni nici măcar nu există apă curentă, fiind adusă de muncitori necalificaţi cu bidoanele din fântâni şi de la o cişmea din apropiere. Elevii se spală la recipiente de tablă cu robinet, la fel ca acum 40-50 de ani, iar la toaletă merg în curtea şcolii, la o latrină veche, din 1968, o construcţie dărăpănată, cu aspect insalubru şi cu găuri în pardoseală.

Părinţii sunt revoltaţi de această situaţie şi, totodată, speriaţi că cei mici se pot îmbolnăvi. Spun că aşteaptă de 20 de ani ca autorităţile locale să facă un WC la şcoală, să aducă apă, măcar prin puţuri de mare adâncime, şi să le asfalteze drumurile.

„Budele alea sunt fără apă, fără colac, fără nimic. Merg săracii aşa la toaletă, că se scapă pe ei. A venit nepotul meu plin pe papuci de mizerie de la baie. Primarul are 20 de ani de Primărie. Apă a făcut numai la dânsul acasă şi la Primărie. Are o toaletă şi o bucătărie la Primărie de toată frumuseţea şi copiii noşti merg în mizeria aceea. Doar dă din umeri. L-am votat că tot am promis. Acuma a venit cu un peşte pe la fiecare casă. Păi cine-l mai votează pe el acuma pentru un peşte dacă copiii merg la catastrofa aia?”, spune Maria Panţiru.

Într-adevăr, Primăria din Dimăcheni este dotată la standarde moderne. Are toalete încăpătoare, cu faianţă şi gresie, dar şi alimentate cu apă. Pe deasupra, este renumită în sat şi bucătăria de la Primărie, acolo unde se pregătesc bucatele de protocol sau iau masa bugetarii.

Continuarea, pe Adevărul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Servicii educaționale lansate în județul Botoșani printr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană! (Foto)

Tuesday, 16 September 2025

Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, a organizat două evenimente de lansar...

Atenție, Cod Galben de instabilitate atmosferică în mai multe localități din Botoșani!

Tuesday, 16 September 2025

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting de tip cod galben de ploi pentru o parte din județul Botoșani, astăzi, până la ora 21:00. Localitățile vizate s...

Tânăr din Botoșani, prins la volan cu numerele de la mașină expirate!

Tuesday, 16 September 2025

La data de 15 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, în municipiul Dorohoi, un autoturism condus de către un tânăr, de 26 de ani...