Preoți și elevi din Botoșani alături de Episcopul Macarie în Italia, de Ziua României! (Foto)

Duminică, 1 decembrie 2024, de Ziua Națională a României, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Episcopiei Europei de Nord, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie Arhierească în Biserica parohială românească "Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou" din capitala Italiei, Roma 8-Borghesiana și a susținut conferința cu tema: "Bolnavii de lângă noi: șansa mântuirii".

 

Cu acest prilej, parohia din Roma Borghesiana, păstorită de Preotul Nicolae Strugaru, și-a aniversat împlinirea a 20 de ani de la întemeiere, fiind oficiat un Te-Deum atât pentru acest moment festiv, cât și pentru Ziua Națională a României.

La aniversare a participat o delegație de preoți profesori și elevi de la Seminarul Liceal Teologic "Sfântul Gheorghe" din Botoșani, condusă de Părintele Profesor Daniel Dascălu, directorul instituției, iar corul seminariștilor a susținut un concert de cântece bisericești și patriotice.



În zilele următoare, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, însoțit de preoțiii și diaconii din Roma și de tinerii pelerini de la Botoșani, a vizitat mai multe așezăminte monahale din Roma și împrejurimi, ale Episcopiei Italiei, iar marți, 3 decembrie, a liturghisit pe mormântul Sfintei Mari Mucenițe Cristina, în Catacombele de la Bolsena.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Investiție mult așteptată” la Dorohoi, la 16 ani de la inundațiile care au lăsat urme adânci în comunitate!

astăzi, 14:52

Inundațiile din iunie 2010 au lăsat urme adânci în memoria comunității din Dorohoi, unde pierderile de vieți omenești, sutele de gospodării inundate, familiile evacuate și distruge...

La Biserica Vovidenia Botoșani: Arhid. Sorin Mihalache deschide seria de conferințe duhovnicești din Postul Nașterii Domnului!

astăzi, 14:07

Arhid. Sorin Mihalache, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Al. I. Cuza” Iași, va fi prezent la Botoșani și va deschide seria de conferințe duhovnicești din Post...

Tânăr din Botoșani, pe podium la Concursul de Discursuri Umoristice Toastmasters, etapa de divizie!

astăzi, 13:41

Botoșaniul are un nou rezultat remarcabil în competițiile de public speaking. Mălin Ștefan Vacariu, membru al clubului Toastmasters Botoșani, a obținut locul al II-lea la Concursul de Disc...