Pompierii botoșăneni s-au întâlnit și astăzi cu elevii din județ, în cadrul programului „Școala Altfel” (fotogalerie)

385 de copii care frecventează Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, Școala Gimnazială nr. 2 Guranda, Școala Gimnazială nr. 1 Leorda, Școala Gimnazială Dorobați, Școala Gimnazială nr. 6 Botoșani, Școala Gimnazială nr. 1 Botoșani și Gădinița cu Program Prelungit nr. 22 Botoșani au învățat cum pot preveni situațiile de urgență, dar și cum se pot proteja în cazul producerii unor astfel de evenimente.

De ce şi cât e de important să fie pregătiți pentru a-i ajuta pe cei din jur, este o altă lecție predată, extrem de importantă. Pompierii le-au explicat cum să execute corect manevrele de resuscitare, iar aceștia au avut posibilitatea de a le exersa. Ei au aflat și ce trebuie să facă dacă observă un coleg care se îneacă atunci când mănâncă, astfel încât să poată respira fără probleme. Toți participanții au fost interesați de cunoașterea metodelor de acordare a primului ajutor, activitatea fiind interactivă.

 

Pirotehnicienii le-au explicat ce trebuie să facă în cazul în care descoperă muniție rămasă neexplodată.

Autospecialele de intervenție au fost, însă, punctul de atracție. Elevii au avut ocazia să urce în acestea și să probeze echipamentele de protecție folosite de pompieri în misiunile operative. Unii dintre ei au testat presiunea furtunelor ca și când ar fi stins un incendiu.

Activitățile s-au desfășurat atât la Detașamentele de Pompieri Botoșani și Dorohoi, cât și la sediile instituțiilor de învățământ menționate.

Elevii Școlii Gimnaziale nr.13 Botoșani au fost interesați să vadă cum este amenajat și dotat un adăpost de protecție civilă. Acesta a fost motivul pentru care au vizitat punctul de comandă folosit în caz de dezastre, amenajat la sediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Botoșani. Copiilor li s-a explicat ce trebuie să facă în cazul producerii unui cutremur și care este semnificația semnalelor de alarmare a populației.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

(Comunicat de IJSU Botoșani)










 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O seară dedicată solidarității: Spectacol caritabil la Dorohoi pentru Katerina!

Thursday, 8 October 2026

Dorohoi găzduiește, pe 13 octombrie 2026, un spectacol caritabil dedicat Katerinei, un copil pentru care comunitatea s-a mobilizat în ultimele zile. Evenimentul „Împreună pentru K...

Președintele CJ Suceava vrea un stadion nou la Suceava și îl ironizează pe Iftime: ”I-am spus că ar trebui să se apuce să-și construiască cimitirul în centrul orașului”

Thursday, 8 October 2026

După meciul amical FC Botoșani – CSM Cetatea 1932 Suceava, 4-5, la care a asistat, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a promis, iarăși, că va face un stadion nou...

Colegiul Medicilor din România, în contextul îngrijorărilor după cazul suspect de ciumă din Rusia: „Este o boală tratabilă cu antibiotice!”

Thursday, 8 October 2026

Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România aduce în atenție o serie de precizări pentru o informare corectă privind pesta (ciuma), a modului de transmitere, a forme...