Peste 9500 de elevi de la Botoșani vor primi rechizite gratuite

Mii de elevi botoșăneni vor primi rechizite gratuite din partea statului.

În acest an peste 9600 de elevi din județul Botoșani vor beneficia de rechizite gratuite. Acestea au ajuns deja la Inspectoratul Școlar Județean. Potrivit reprezentanților IȘJ, copii le vor primi până la mijlocul acestei luni.  

În total au fost cumpărate 9655 de pachete, structurate astfel: 1054 pentru clasa pregătitoare, 1040 pentru copii din clasa I şi 3395 pentru copiii din clasele II – IV. Pentru elevii din clasele V-VII au fost achiziţionate 3206 pachete, iar la clasa a VIII-a au fost comandate şi vor ajunge la elevii care au depus dosare 960 de pachete.

 

Toate aceste rechizite au ajuns deja la Inspectoratul Școlar Județean, după ce, din 2002, Ministerul Educaţiei a lansat Programul Rechizite şcolare, care se adresează elevilor din învăţământul de stat, primar şi gimnazial, cursuri de zi, program prin care se dorește stimularea prezenței la școală.

Rechizitele școlare se acordă elevilor din învățământul de stat, primar și gimnazial, cursuri de zi, care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie 2019, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.

Dosarele care au fost depuse pentru acordarea acestui ajutor trebuiau să cuprindă cerere de solicitare acordare pachet rechizite școlare, formulată de reprezentantul legal al elevului, care s-a completat la secretariatul unităţii școlare, precum și o Adeverință de venit net pentru luna august 2019.

La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie s-au luat în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din indemnizații de șomaj, creanţe legale, convenţii civile de întreţinere aflate în executare, indemnizaţii cu caracter permanent, alocaţii de stat pentru copii, alocaţii de întreţinere pentru copii încredinţaţi sau daţi în plasament, burse pentru elevi și studenţi acordate în condiţiile legii. Totodată, la stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie s-a ținut cont dacă familiile beneficiarilor au în proprietate terenuri, clădiri, spaţii locative sau alte bunuri, mobile sau imobile, dar și arende, chiriile, alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de acestea, date furnizate de ANAF.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un bărbat de 38 de ani din Botoșani și-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Cum s-a produs tragedia

astăzi, 16:00

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reţinut după ce, în cursul zilei de sâmbătă, şi-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Prim-procurorul Parchetului...

Copiii unei mame din Botoșani au fost preluați de stat, după ce unul dintre ei a fost adus la spitalul din Suceava cu arsuri!

astăzi, 14:10

Poliția și Protecția Copilului au demarat cercetări și au luat măsuri de urgență în cazul unor copii mici aflați în situație de risc. Cercetările polițiștilor au început...

Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru

astăzi, 13:17

FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...