Peste 5.000 de elevi din județul Botoșani fac naveta pentru a ajunge la liceu

Peste 5.000 de elevi din județul Botoșani fac naveta pentru a ajunge la liceu

Peste 5.000 de elevi din județul Botoșani fac naveta pentru a ajunge la școală, a anunțat, duminică, inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc. Oficialul a precizat că bugetul alocat în acest an decontării transportului este de patru ori mai mare decât suma prevăzută anterior de Minister.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), din totalul celor 5.411 de elevi care fac naveta, 33 sunt în ciclul primar și 191 în ciclul gimnazial, toți ceilalți fiind înscriși la liceu.

„S-a decis creșterea de 4 ori a sumei acordată pentru transportul elevilor care merg la școală în altă localitate, fiind asigurată o sumă forfetară de 60 de lei/lună pentru distanța de până în 3 km și încă 6 lei/km dacă această distanță crește. În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport”, precizează Bogdan Suruciuc.

Potrivit acestuia, în situația în care suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete, diferența poate fi decontată din bugetele consiliilor județene.

„Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază și localitatea de domiciliu, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, atât pentru contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, cât și pentru contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale. Decontarea se face pe baza documentelor de transport”, mai arată șeful IȘJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

ASF retrage proiectul de plafonare a preţurilor la RCA

Vineri, 24 Martie 2023
126

ASF se răzgândeşte şi retrage proiectul de plafonare a preţurilor la RCA.Informaţia este confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului. Dan Cărbunaru spune că proiectul nu ...

Două mașini avariate și un șofer rănit, după un accident rutier (fotogalerie)

Vineri, 24 Martie 2023
357

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier ce a avut loc, seara trecută, pe strada Horia din municipiul Dorohoi. Unul dintre ele era parcat pe marginea drumului, anunță Inspe...

DNA: Primarul unei comune din Botoșani și directorul Sălii Polivalente din București, judecați pentru abuz și fals

Joi, 23 Martie 2023
1063

Directorul Complexului Sportiv National (CSN) „Sala Polivalentă” din București, Cătălin-Ovidiu Buhăianu-Obuf, și primarul comunei Bălușeni, Gheorghe-Claudiu Doroftei, au fost trimi...