Elevii botoșăneni vor putea beneficia și în acest an școlar de un sprijin financiar în cadrul Programului "Bani de liceu".
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, un număr de 2.214 elevi și-au depus cereri pentru a beneficia de acest ajutor financiar.
În perioada 1-23 octombrie se efectuează anchetele sociale și va fi evaluată eligibilitatea cererilor, iar centralizarea cererilor are loc între 1 octombrie-27 octombrie. Afișarea pe internet a listei beneficiarilor are loc pe 28 octombrie, iar depunerea contestațiilor între 28 octombrie-2 noiembrie. Rezolvare contestațiilor 2 -6 noiembrie.
”În acest moment se fac anchetele sociale, iar numărul beneficiarilor ar putea fi modificat”, a declarat Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean.
Beneficiari ai programului național de protecție socială sunt elevii care se află în întreținerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii este de maxim 150 lei, precum și elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă, în cazul respectării condiției de venit. Sprijinul financiar se acordă pe bază de cerere formulată de elev.
Sprijinul financiar din cadrul programului “Bani de liceu”, derulat de Ministerul Educaţiei, se acordă elevilor pe toată durata cursurilor, cei din clasa a XII-a beneficiind de aceşti bani inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat. Suportul financiar este condiţionat de prezenţa la şcoală, beneficiarii riscând să piardă ajutorul dacă acumulează mai mult de 20 de absenţe nemotivate într-o lună.
Sprijinul financiar pentru fiecare elev este de 180 de lei pe lună.