Patru elevi de la Botoșani au obținut media 10 la Bacalaureat, iar alți 276 au luat 10 la diferite probe. Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani rămâne cel mai “tare” din județ

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a anunțat în urmă cu puțin timp că a centralizat rezultatele din prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2020.

“Rata de promovare, la nivelul județului Botoșani, înainte de contestații, înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, este de 61,27%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 66,47%, iar la promoțiile anterioare 25,63%”, a anunțat Ana-Maria Loghin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 1914 de candidați, dintr-un total de 3124 candidați prezenți. Dintre aceștia, 1811 candidați sunt din promoția curentă, iar 103 candidați sunt din promoțiile anterioare. 120 de candidați au absentat, iar 3 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.

Iată și o clasificare realizată de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani:

- 4 candidați au obținut media 10;

- 41 de candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;

- 95 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului;

- 140 de candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Rata de promovare în județul Botoșani este de 61,27%, înainte de contestații, cu 9,43% mai mică decât anul trecut, înainte de contestații.

Cele mai mari procente de promovare, înainte de contestații, s-au înregistrat în următoarele unități de învățământ:

- Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani: 98,69 %

- Colegiul Național ”A. T. Laurian” Botoșani: 95,26%

- Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga” Botoșani: 91,73%

- Colegiul Economic ”Octav Onicescu” Botoșani: 90,83%

 - Liceul Teoretic ”Grigore Antipa” Botoșani: 80,73%

Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

“Rezultatele, înainte de contestații, au fost afișate astăzi, 30 iunie, la ora 12:00, atât în centrele de examen, cât și pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. Ca și la Evaluarea Națională, rezultatele au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui”, a mai adăugat Ana-Maria Loghin.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 - 20:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 - 12:00.

În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Guvernul a dat undă verde ajutoarelor de 800 RON pentru pensionari. Cine se încadrează!

astăzi, 19:01

Guvernul a aprobat joi un sprijin financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri de până la 2.574 de lei. Ajutorul va fi acordat în două tranșe egale, în lunile aprilie ș...

Vladimir Putin a cedat și acceptă armistițiul cu Ucraina: ”Suntem de acord cu propunerile de încetare a ostilităților”!

astăzi, 18:25

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și-a dat acordul pentru armistițiu cu Ucraina. Acordul negociat de Ucraina și SUA, este astfel acceptat de către Rusia și ar trebui să u...

În urmă cu puțin timp - Situații de urgență generate de vântul puternic, a fost necesară intervenția pompierilor! (Foto)

astăzi, 17:45

În urmă cu puțin timp,  pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină în două situații de urgență generate de vântul puternic, astfel: - pe strada Aleea Scu...