24 Ianuarie descifrat în alb și negru la Suharău! (Foto)

În aerul semeț al zilei de 24 Ianuarie, satul Smârdan al Suharăului botoșănean a respirat într-un ritm aparte. O pagină de istorie s-a deschis între două coperți – una a freneziei Unirii, cealaltă a despărțirii. Cum? La Școala Profesională „Sfântul Apostol Andrei” Smârdan, Ziua Unirii Principatelor Române a marcat solemn o lecție a identificării sevei rădăcinilor Neamului Românesc, cu trăiri focalizate pe simbioza sufletelor ancorate între trecut și prezent.

 

Sala de festivități a școlii a devenit în nisipul abrupt al clepsidrei un drum al memoriei. Sub îndrumarea profesoarelor Radu Cătălina, Balan Apostol Ana Maria și Marta Patape, elevii au învățat că Unirea nu este doar un act semnat, ci și o stare de spirit, o punte vie între oameni. Versurile recitate, cântecele dedicate momentului și pașii ”dezlegați” în horă au cristalizat pentru cei prezenți o armonie similară cu cea care, odinioară, întrețesea destinele românilor de pe ambele maluri ale Milcovului.

Ecoul lui gerar – 1859 dobândea în ochii elevilor făgăduința că istoria nu se risipește, câtă vreme este prinsă în fibra memoriei colective, unde ,,Hora Unirii” lui Alecsandri deschide râul vieții, adunând laolaltă profesori, elevi și părinți. Dar istoria, în zicerea ei implacabilă, nu vine niciodată cu o singură culoare.

În aceeași zi, Smârdanul l-a petrecut pe ultimul drum pe Mihai Horopciuc, veteran de război, ajuns în toamna trecută la venerabila vârstă de 100 de ani, unul dintre ultimii martori ai unor vremuri în care țara s-a clădit cu trudă, sacrificii și verticalitate.

Petrecut cu salve de armă și onoruri militare, într-un contrast creat de puterea zilei – cu horă și tăcere, cântec și clopot – s-a aflat adevărata lecție a zilei. Elevii au înțeles, poate fără să li se spună direct, că Unirea nu e doar despre trecutul glorios, ci și despre respectul față de cei de lângă noi, care au ținut țara între palmele bătătorite atunci când era fragilă.

Ziua Unirii Principatelor, sărbătorită la Școala Profesională „Sfântul Apostol Andrei” Smârdan, a fost astfel o pagină vie: cu bucurie, cu lacrimă, cu recunoștință. Iar satul, strâns laolaltă în această dublă comemorare, a conștientizat că știe să unească nu doar provincii, ci și generații, amintiri și speranțe. Totul într-o horă, uneori doar lăuntrică, unde cei de ieri și cei de azi și-au dat mâna, făgăduind că vor conserva memoria spațiului geografic în care s-au rostuit.

(Gruia Cojocaru)


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele!

astăzi, 09:12

Anul 2027 vine cu un total de 17 zile libere legale prevăzute de Codul Muncii pentru sărbătorile religioase și naționale. Cu toate acestea, distribuția lor în calendar aduce o veste mai pu...

Capre care dau lapte mai gras și fără mirosul deranjant, create de cercetătorii din Botoșani. Noua rasă a fost obținută după 10 ani de experimente!

astăzi, 08:16

Un experiment derulat pe parcursul unui deceniu la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți, din județul Botoșani, s-a finalizat cu un rezultat spectacu...

Doi soți dorm în camere separate!

astăzi, 07:15

-Eu și soțul meu dormim în camere diferite… -Păi… și cum faceți cu obligațiile conjugale? -Simplu, atunci când are el chef, fluieră și… se rezolvă! -Și at...