Educație

Administrații botoșănene eligibile pe lista intermediară a proiectelor cu finanțare prin PNRR

Thursday, 21 December 2023

Trei dintre solicitanții ale căror proiecte au fost declarate admise sunt din județul Botoșani.

Micii ”patiseri” din Botoșani au aflat cum se fabrică pâinea, apoi și-au făcut propriile prăjituri! (Foto)

Wednesday, 20 December 2023

Pâine, prăjituri, figurine de tot felul, dar mai ales o expriență de neuitat! De asta au avut parte copiii care au vizitat, miercuri, o fabrică din oraș.

Jurnalul de lectură – un exemplu de ”școală altfel” oferit de laurieni (foto)

Wednesday, 20 December 2023

Fiind în ”școala altfel”, elevii clasei a IX a E ai Colegiului Național ”A.T. Laurian” și-au petrecut prima zi a acestei săptămâni la Biblioteca Județeană &r...

Elevii botoșăneni au probat autospecialele de intervenție ale pompierilor

Wednesday, 20 December 2023

Pompierii botoșăneni s-au întâlnit și astăzi cu elevii din județ, în cadrul programului „Școala Altfel”.

151 de medalii cucerite de LPS Botoșani în anul competițional 2023 (fotogalerie)

Tuesday, 19 December 2023

17 sportivi au fost convocați la loturile naționale reprezentând România la competițiile internaționale.

300 de elevi din Botoșani s-au întâlnit astăzi cu pompierii în cadrul programul național Școala Altfel (foto)

Tuesday, 19 December 2023

Copiii sunt atrași de meseria de pompier și, ori de câte ori au ocazia, vizitează subunitățile ISU Botoșani.

Profesor din Botoșani, campion balcanic la seniori: ”Noi nu suntem nişte unicate ca persoane, ca echipă suntem unici!”

Tuesday, 19 December 2023

Nou succes internațional  în palmaresul unui reputat profesor botoșănean și al lotului olimpic pe care acesta îl coordonează.

Vis de Crăciun cu colinde, invitați de seamă și multă generozitate într-un spectacol al ”eminescienilor”! (Foto)

Tuesday, 19 December 2023

Reluând tradiția începută în urmă cu zece ani ani, elevii și profesorii Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Botoșani au transformat după-amiaza zilei de luni, 18 ...

Mirarea unui copil din Botoșani când a intrat în fabrica în care iau naștere dulciurile lui preferate! (Foto)

Monday, 18 December 2023

Copiii au adresat întrebări, fiind curioși asupra tuturor utilajelor observate în fabrica din Botoșani.

Un fost conac boieresc din Botoșani, folosit de comuniști drept CAP, transformat în stațiune de cercetare! (Foto)

Monday, 18 December 2023

Valoarea lucrărilor de rabilitare a fost de 2.639.260 lei, banii fiind primiţi din fondul de rezervă al Ministerului Educaţiei.

Elevii unei școli din Botoșani vizitați astăzi de pompieri (foto)

Monday, 18 December 2023

”Avem voie să ne jucăm cu focul, cu prizele sau cu întrerupătoarele?”-Nu! Au răspuns în cor elevii  Școlii Gimnaziale nr.11 din municipiul Botoșani care au fost vizi...

Doi elevi din Botoșani, profesorii lor și școlile la care învață, premiați de Ministerul Educației. ”Succesul înseamnă pasiune și perseverență. Restul e muncă!” (Foto)

Saturday, 16 December 2023

Cadre didactice și elevi din două unități de învățământ din Botoșani, cu rezultate excepționale în competițiile internaționale, au fost premiați de Ministerul Educației....