Olimpicii de AUR: Pe podiumul Olimpiadei Naționale de Limbă Franceză!

O tânără botoșăneancă de la Colegiul Național "A. T. Laurian" a adus la Botoșani premiul al III-lea în cadrul Olimpiadei Naționale de Limbă Franceză.

Deși este în clasa a XII-a și se implică în numeroase proiecte locale de voluntariat, fata reușește să facă performanță și în plan școlar.

Manuela Hlușcu este tânăra care a urcat județul Botoșani pe podiumul Olimpiadei Naționale de Limbă Franceză, în ciuda faptului că timpul ei este împărțit în diferite direcții: voluntariat la Asociația B-Right Media, dar și la programul „Ajungem MARI", în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Protecția Copilului Botoșani. Numeroasele activități, pe care le desfășoară cu și pentru tineri și copii, nu o împiedică să își dezvolte pasiunea pentru franceză și să contribuie la prestigiul botoșănenilor la nivel național.

Manuela este elevă la profilul de regim bilingv-franceză, afirmând că îi place această limbă încă de când a luat primul contact cu aceasta: „Mi-a plăcut de când am început s-o studiez, din clasa a cincea. Voluntariatul a trecut puțin pe planul doi, ca sa mă pot concentra pentru olimpiadă (și în continuare pentru bacalaureat), dar nu renunț la el. Etapa națională a avut loc la Buzău. A fost foarte bine organizat, am avut condiții bune, per total cea mai frumoasă experiență la olimpiadă de până acum”, a punctat Manuela.

Tânăra a obținut anul trecut locul al II-lea la nivel de țară, în cadrul aceleiași olimpiade.

(Roxana Aiacoboaei)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Actorul care a condus Teatrul din Botoșani și l-a interpretat pe Ștefan cel Mare în ”Apus de Soare”, în fața lui Ceaușescu! - FOTO, VIDEO

Sunday, 12 April 2026

Actorul de teatru și film Corneliu Revent s-a născut pe 23 decembrie 1937, la Izvorul Alb, judeţul Neamţ. A urmat Liceul „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, apoi Institutul de Artă Teat...

Actrița din Botoșani care își donează ziua de naștere pentru educația copiilor care suferă de cancer!

Sunday, 12 April 2026

Actrița Elena Ivanca s-a născut pe 17 aprilie 1969, în Coșula Botoșanilor. Anul acesta, de ziua ei, vrea ca ”bucuria personală să capete un sens mai mare”. Anul trecut a făcut...

Antrenorul care a dus FC Botoșani în Liga 1: „Am simțit că s-a rupt ceva în mine când am plecat de la Botoșani”

Sunday, 12 April 2026

În septembrie 2012, Cristi Popovici revenea la FC Botoșani ca antrenor principal, dupa ce Costel Orac demisionase. Popovici mai antrenase FC Botoșanni în sezonul 2010-2011, în...

-->