O picătură de educaţie juridică - FOTO

Sunt multe informaţii inutile pe care le învaţă elevii în şcoli şi poate la fel de multe cele pe care nu le învaţă dar le-ar fi foarte utile dacă le-ar învăţa. Este şi cazul noţiunilor elementare de drept, un strict informaţional ce i-ar face pe români să înţeleagă mai bine cum funcţionează sistemul judecătoresc din ţară, ce înseamnă Cod Penal, de ce este foarte importantă imparţialitatea unui judecător sau a unui procuror, ce sunt aceştia şi cu ce se ocupă avocaţii, notarii, executorii judecătoreşti sau grefierii.

În anumite şcoli sau licee profesorii mai înţelepţi au introdus câte un opţional de educaţie juridică, deşi materia ar trebui să fie obligatorie cel puţin la nivel liceal. Până vor înţelege legiuitorii noştri aşa ceva, o picătură într-un ocean se încearcă prin declararea de către Ministerul Educaţiei a săptămânii 25 – 29 martie ca „săptămână a educaţiei juridice”, unităţile de învăţământ fiind obligate să realizeze activităţi pe acest subiect. 

Aşa s-a făcut că în multe şcoli şi licee, săptămâna trecută, au intrat profesionişti în drept pentru a sta de vorbă cu tinerii. La Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare”, Botoşani, spre exemplu, invitată a fost procurorul Florina Piloş, elevii din clasele mari având astfel o rară ocazie de a pune întrebări despre cariera de procuror şi sistemul judiciar. Liceul de Artă „Ştefan Luchian”, dar şi Liceul Tehnologic „Elie Radu” i-au avut musafiri pe Ovidiu Fecioru şi Anca Marcu, ofiţeri în cadrul Penitenciarului Botoşani, aceştia prezentându-le liceenilor aspecte legate de psihologia detenţiei, de infracţiuni şi despre adevăratele dimensiuni ale efectelor lor. La Colegiul Naţional „August Treboniu Laurian” au răspuns pozitiv invitaţiei avocatele Simona Lupaşcu şi Anca Ababei Bosânceanu, specialistele explicând laurienilor oportunităţile dechise de facultatea de drept şi specificul fiecărei profesii desprinse din studiile juridice.  

Orele au cucerit atenţia elevilor, pentru că informaţiile sunt captivante şi strîns legate de socialul în care aceştia trăiesc. 

Din păcate, până la viitoarea săptămână a educaţiei juridice de la anul, tinerele generaţii vor mai putea vorbi despre abecedarul juridic doar dacă profesorii, din proprie iniţiativă, introduc astfel de elemente în materiile lor. 

Este o certitudine că foarte mulţi români ajunşi să aibă de-a face cu un notar, avocat sau executor judecătoresc, îi privesc ca pe nişte specimene dintr-o altă galaxie, neînţelegând importanţa reală a documentelor emise şi gestionate de aceştia. (Comunicat de presa)



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Actorul care a condus Teatrul din Botoșani și l-a interpretat pe Ștefan cel Mare în ”Apus de Soare”, în fața lui Ceaușescu! - FOTO, VIDEO

Sunday, 12 April 2026

Actorul de teatru și film Corneliu Revent s-a născut pe 23 decembrie 1937, la Izvorul Alb, judeţul Neamţ. A urmat Liceul „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, apoi Institutul de Artă Teat...

Actrița din Botoșani care își donează ziua de naștere pentru educația copiilor care suferă de cancer!

Sunday, 12 April 2026

Actrița Elena Ivanca s-a născut pe 17 aprilie 1969, în Coșula Botoșanilor. Anul acesta, de ziua ei, vrea ca ”bucuria personală să capete un sens mai mare”. Anul trecut a făcut...

Antrenorul care a dus FC Botoșani în Liga 1: „Am simțit că s-a rupt ceva în mine când am plecat de la Botoșani”

Sunday, 12 April 2026

În septembrie 2012, Cristi Popovici revenea la FC Botoșani ca antrenor principal, dupa ce Costel Orac demisionase. Popovici mai antrenase FC Botoșanni în sezonul 2010-2011, în...

-->