O facultate din România elimină lucrările de licență!

Decanul spune că ”eliminarea a fost făcută la cererea studenților”. Examenul de tip grilă rămâne singura probă pe care studenții trebuie să o promoveze.

Studenții care finalizează studiile de licență la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anul viitor nu vor mai realiza lucrări de licență.

Decizia a fost luată la cererea studenților. Decanul facultății, Șerban Diaconescu, a declarat pentru Edupedu.ro că a fost luată în considerare și incapacitatea programelor anti-plagiat de a detecta furtul literar.

Viitorii absolvenți ai Facultății de Drept a UBB nu mai trebuie să pregătească lucrări de licențe pentru a absolvi începând cu sesiunea din iulie a anului academic 2024-2025. Decizia a fost luată de Consiliul profesoral după ce „peste 90% din studenții unui an, respectiv peste 84% din studenții celuilalt an au solicitat acest lucru”, a explicat Șerban Diaconescu, decan al facultății.

 

Astfel, examenul de tip grilă rămâne singura probă pe care studenții trebuie să o promoveze.

Decanul a vorbit și despre eșecul programelor de anti-plagiat de a detecta cu adevărat existența furtului de idei ca factor care a condus la luarea acestei decizii: „Am cântărit faptul că există o nefericită exagerare la verificarea lucrărilor prin programe de anti-plagiat, care, din păcate, nu întrunesc standardele de calitate, care să permită o verificare reală a existenței sau inexistenței plagiatului”. „Concret, în lucrările studenților noștri, orice referire la un text de lege, orice referire la hotărâri judecătorești este marcată ca fiind plagiat, pentru că mai există undeva un document electronic în acest sens”, a mai subliniat acesta.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

astăzi, 19:42

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 18:11

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

astăzi, 17:49

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...