„Notele nu reprezintă valoarea unui elev”, este laitmotivul pe care generațiile postdecembriste îl așază în bătaia unei lumini tot mai puternice și principiul de recurență pe care tot mai mulți specialiști în educație îl aduc în atenția publică. Însă goana după note mari, tendința de formare a unei imagini „perfecte” și ancorarea reputației educației românești în exemplele învățăceilor de 10 pe linie rămân la fel de valabile, progresul în lupta cu stereotipiile și inechitățile continuă să reprezinte, mai degrabă, o iluzie.
Legea Educației Naționale stipulează că scopul evaluării este „de a orienta și optimiza învățarea” și că aceasta „se centrează pe competenţe, oferă feed-back real elevilor şi stă la baza planurilor individuale de învăţare”. Însă la fel de bine cunoaștem, empiric, caracterul subiectiv al evaluării, de multe ori neclaritatea criteriilor pe baza cărora se realizează, precum și despre o serie de erori cognitive în fața cărora evaluatorii sunt vulnerabili.
Cu alte cuvinte, nu se cunoaște cu exactitate gradul de corectitudine a evaluărilor, însă, în fiecare an, examenele naționale aduc în față același tipar, aceeași tentație de conduită socială și aceleași metehne. Sunt evidențiați elevii cu note de 10 la Evaluarea Națională sau la Bacalaureat, sunt remunerați, sunt admirați, în vreme ce „mediocrii” trec în umbra celor dintâi, precum niște dovezi vii că învățământul românesc nu este performant. Asta, deși elevii de 10 pe linie sunt doar excepții de la sistem, iar meritele nu revin nicicum statului.
Dar cum poate fi stabilită performanța fiecărui elev în parte, dacă notele nu sunt reprezentative cu adevărat în acest sens? Se pot compara un copil crescut într-un mediu propice, pe care părinții l-au ghidat spre a învăța sau a participa la competiții școlare, l-au sprijinit financiar și psihologic în mod constant, unica sa responsabilitate fiind aceea de a fi performant în propriul proces de educare, care a obținut 10 pe linie la examene, și un copil lăsat singur de timpuriu, nesusținut financiar și cu o multitudine de alte responsabilități pe umeri, care a obținut, să zicem, un 8 la examene? Unde este performanța mai mare? Cine a depus eforturi mai greoaie?
Unii elevi cad pradă așteptărilor părinților și competiției permanente, ajugând să trăiască o „dramă a premiantului”, în vreme ce alții vor fi copleșiți de „drama mediocrului”, cei mai mulți trecându-i cu vederea.
Ce spun „imperfecții”: „N-am vrut să fiu niciodată un elev-model”
În încercarea de a reliefa, din perspectiva beneficiarilor „imperfecți”, situația sistemului de învățământ, procesul de educație în diversitatea sa contextuală, diferențele dintre elevi și inechitățile care bântuie sistemul de învățământ, utilitatea examenelor și impactul aplicării unei ștampile pe fruntea elevului în funcție de note, au fost contactați o serie de elevi care nu sunt cotați cu nota 10 nici la examenele naționale, nici ca medie de absolvire.
Redăm poveștile și viziunile lor în ordinea descrescătoare a mediilor.
Gabriel Maluș a absolvit, anul acesta, ciclul liceal la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, obținând la Bacalaureat media 9,66. A urmat meditații doar la matematică, de la debutul clase a XII-a până la izbucnirea pandemiei COVID. Privind raportul „tocire” - învățare logică, acesta spune că s-a situat mai degrabă în tabăra secundă.
„La fizică și matematică nu se pune problema de învățat pe de rost, e vorba strict de logică și mult exercițiu dacă vrei o nota mare, totul devine direct proporțional. Dacă lucram mai mult luam 10, dar n-am meritat atât. Nici la română nu e vorba de învățat pe de rost, dar cu o singură condiție, să fi dezvoltat anumite aptitudini pe tot parcursul liceului sau să ai o înclinație. Puțini oameni cunosc care pot avea siguranța de a lua 10 fără să știe pe dinafară eseurile de la subiectul III. Fiecare are capacitatea de a retine informație, problema e strict la nivel de organizare, motivație, procastinare, lene, știți voi prea bine”, susține Gabriel.
Din perspectiva sa, diferența dintre modul în care este văzut un elev de 10 și un alt elev este considerabilă, chiar și când vine vorba de note de 9.
„Da, e o diferență enormă. Aș adăuga că e relativ bine-venită, e ca o recompensă pentru cei care chiar au ajuns la un nivel destul de înalt. Consider că, pentru a avea stabilitatea de a trece peste trei probe perfect, e vorba de extrem de multă munca. Exista un prag de la 9,50 la 10 care pare neînsemnat, întâmplător, care poate fi pierdut din neatenție, însă capacitatea de a-ți reduce la 0 erorile din neatenție chiar cred ca e un prag destul de greu de atins, însă tangibil. Aș mai adăuga că, hei, și cei cu note de la 9 până în 10 sunt de apreciat, dar diferența nu o simt neliniștitoare, fiecare avem meritele în funcție de cât am muncit”, este părerea acestuia.
Gabriel a obținut 9,75 la matematică, 9,50 la fizică și 9,75 la limba română. Atât el, cât și părinții lui se așteptau la asemenea rezultate, care au fost satisfăcătoare pentru ambele părți, potrivit celor relatate de către tânăr. Însă proaspătul absolvent a observat că notele nu sunt tocmai ilustrative în cazul unor colegi ai acestuia.
„Putem spune că cei cu nota 10 au avut și puțin noroc, unii poate chiar mai mult, însă nu le anulează total meritele. Totuși, anumiți elevi doar cu puțin noroc ar putea lua 10, pe când pentru alții nota 10 e rezultatul strict al performantei lor. Cred că e o diferență importanta, dar care nu prea se vede practic. În paralel, chiar imi pare rău de prietenii pe care îi cunosc și care ar fi meritat pe deplin 10, însă nu au reușit să-l ia. E o linie foarte subțire uneori între notele perfecte și aproape perfecte, una regretabilă. Din păcate, și aici e foarte relativ, o notă de 9 nu reflectă nivelul tău pe deplin, depinde foarte mult de starea ta din ziua respectivă, de subiecte, corectură, odihnă, concentrare, cam de factorii ăștia mi-a fost și mie cel mai frică, știind cât de ușor e să iei o notă care nu te reflectă, dar după care o sa fii privit”, mai adaugă Gabriel.
Întrucât tânărul a adus în discuție și noțiunea de frică, ținem să redăm o explicație avizată în acest sens, oferită de către Dragoș Iliescu, expert în măsurări educaționale și colaborator al OECD pentru unele teste standardizate, pentru Școala9:
„Elevii, cu cât sunt mai mari, cu atât se tem mai mult de teste. Elevii mai mici nu se tem de teste, o iau ca pe un joc. Îi învățam să se teamă de testare prin consecințele pe care le are testarea. Cred că părinții sunt mai degrabă parte din problemă aici, mai mult decât profesorii. Învățătorii sunt suficient de supli pentru a nu-i speria, învățătoarele sunt foarte atașate de copii, și de cei buni și cei mai puțini buni. Văd mai mult umanism în școala primară decât în gimnaziu, mai ales că nu există note. Și în general nu văd la profesori atât de multă presiune pe note, cât văd la părinți”.
Alina Balan a absolvit gimnaziul la Școala nr. 10 din municipiul Botoșani, obținând media 8,57 la Evaluarea Națională. Aceasta a avut un traseu existențial și, prin urmare, educațional mai puțin obișnuit. Și-a pierdut tatăl când era în clasa a VI-a, iar mama ei muncește în străinătate de când fata avea 4 ani și jumătate. S-a maturizat de timpuriu, educându-se din lispuri (dar nu și materiale) și deprinzând ceea ce școala nu avea să o învețe niciodată.
„M-am pregătit un an. La început făceam meditații de două ori pe săptămână la mate și de două ori la română. În ultima lună faceam la mate 6 zile din 7 pregătire, câte o ședință pe zi, iar la română 4 zile din 7. Eu învăț cam tot ce pot logic, iar având examen doar la română și mate nu am fost nevoită sa învăț pe de rost. Traiesc pe concepția că geniile mor repede, așa că nu doresc sa fiu unul dintre ei (n.r.: ton glumeț). Cu toate ca aș putea mult mai mult, consider că nu ar avea rost, pentru că nu m-ar ajuta cu nimic. Mie din fericire îmi place să învăț, dar aici sunt excluse materiile predate la școală. Prefer să stau și să citesc articole care mă învață cum să mă dezvolt sau cum să am o afacere de succes, decat despre fizică și chimie. Având în vedere că eu vreau să devin procuror, materiile astea nu prea mă ajută cu nimic, m-ar fi ajutat mai mult ca la vârsta asta să știu concret cum funcționează lumea, cum să faci o investiție sau un împrumut bancar, ce drepturi avem și ce obligații, chestii pe care prea puțin le-am atins, pe la cultură civică”, explică Alina.
Potrivit acesteia, notele obținute la Evaluare sunt mulțumitoare pentru ea și pentru cea care o susține de la distanță: mama ei. În urmă cu mai bine de 11 ani, femeia a părăsit țara pentru a câștiga o pâine mai îndestulătoare, în speranța că va reuși să asigure financiar traseul educațional al unicei fiice. Alina a rămas în grija tatălui, cu care locuia în comuna Corni, unde a parcurs ciclul primar. Bărbatul suferea de afecțiuni cardiace, astfel că un al patrulea infarct i-a fost fatal, în 2018. Șocul pierderii a afectat-o pe copilă, însă a maturizat-o. De atunci, fata este „cumva în grija fratelui mai mare” de aproape 30 de ani, care și-a întemeiat o familie, însă este responsabilă pe cum își împarte bugetul lunar asigurat în continuare de mama sa.
„Pe partea asta am avut noroc. De aia e și plecată mama. Nu duc lipsă de nimic material. La început a fost puțin mai greu cu ea, dar acum din fericire mă înțeleg foarte bine cu ea. Mă sprijină în tot ceea fac, cât poate și ea. Eu singură îmi decid drumul, și viitorul, și cum îmi aștern, așa dorm. Părinții m-au motivat cum au putut. Pierderea tatălui m-a afectat cel mai mult. La școala primară, la toată lumea venea mama sau veneau ambii parinti, la mine doar tata, dar nu aveam ce face. Apoi, nu mai venea nici el… Despre mama, trebuia să înțeleg faptul că e plecată acolo pentru mine și o să îmi fie bine și așa”, explică viitoarea elevă de liceu.
Alina a mai subliniat și că a rămas cu amintiri și lecții importante din anii de gimnaziu, însă că i-ar fi plăcut ca și celelalte colege să aibă parte de o oarecare „orientare în viață”, așa cum ea s-a educat singură să își gestioneze banii, parțial siguranța, relațiile cu cei din jur, deprinzând în paralel și abilități practice de „locuit singur”, precum gătitul, călcatul, plata unei facturi.
Ioana a absolvit liceul la Grupul Școlar „Demostene Botez” din Trușești, obținând la Bacalaureat media 7,53. Tânăra spune că i-a plăcut dintotdeauna să afle mai multe despre chestiunile care îi captau atenția, era atentă la ore din prima zi de liceu, însă atmosfera de acasă, relația dintre părinții ei și relația dintre ea și părinți au fost și încă sunt problematice, la toate acestea adăugându-se și bullying-ul, factori care, după cum mărturisește, au adus-o la un pas de abandon școlar. În pofida realității trăite, ideile pe care Ioana le exprimă pun sub semnul întrebării o serie de aspecte ale educației și îndeamnă la meditație pe tema unor soluții.
„Pot spune ca m-am pregătit pentru Bac încă din clasa a IX-a, pentru că încă de atunci acordam atenție orelor la școală. N-am fost niciodată un elev model, care sa-și facă temele, să se pregătească acasă. Ce m-a ajutat cel mai mult a fost atenția în clasă. În rest, în ultimele două luni am lucrat constant și intensiv la chimie, testele de antrenament de la minister și foarte puțin la matematică. Nu am făcut meditații, pentru ca situația financiară nu mi-a permis. Am învățat mai mult de 80% logic la matematica și chimie, însă la română lucrurile stau altfel. A trebuit să mă resemnez că e nevoie să învăț pe de rost multe din noțiuni și interpretări, pentru că nu suntem lăsați să avem propria opinie asupra unui text, ci trebuie să învățăm comentariile altora”, explică Ioana.
Despre diferența între imaginea pe care elevii de 10 și-o adjudecă în fața alterității și imaginea pe care o capătă „mediocrii”, Ioana spune că „se simte și se vede bine, în special în modul cum sunt tratate elitele în cadrul școlii”. Mai departe, absolventa susține că fenomenul nu este deloc în regulă, având în vedere vulnerabilitățile evaluărilor, sporindu-se astfel inechitatea.
„Nu de puține ori, am observat că doar preferații profesorilor au dreptul de a participa la anumite activități și programe. De regulă, nu se lasă vreo șansă pentru altcineva interesat, dar care nu are doar note de 9 și 10. Consiliul elevilor poate fi un astfel de exemplu. Nu de puține ori, mi-am exprimat punctul de vedere chiar dacă se opunea cu cel al profesorilor sau al conducerii școlii și am avut de cel puțin tot atâtea ori de suferit pe motivul acesta. Pot spune însă cu mândrie că am reușit să schimb câteva viziuni prin insistarea mea, fapt care a dus la un impact pozitiv asupra colectivului. Evaluarea nu este tocmai etică, de aceea nu reflectă cu adevărat ce skill-uri are elevul. Astfel, notele sunt doar ceva care te ajută până când ieși pe poarta liceului sau a facultății. Ce e după, depinde cel mai mult de cum te formezi tu și ce cunoștințe și deprinderi ai acumulat cu adevărat. Din păcate, la noi nu e apreciată această latură, ci mai degrabă ce e pe hârtie: a fost șef de promoție, merită tot respectul, a terminat cu 6, e un prost”, mai arată Ioana.
În același timp, povestea tinerei este tumultoasă, eleva fiind greu încercată și mai degrabă descurajată în sensul educării de mediul în care s-a format.
„Atmosfera de acasă nu a fost tocmai cea potrivită pe parcursul anilor de liceu. Imposibilitatea unor meditații la momentul potrivit și-a spus și ea cuvântul, am acumulat multe goluri, mi-am pierdut interesul asupra materiei. Nu am avut niciodată relații bune cu părinții, nici ei între ei. Au existat certuri zilnice și probleme fără rezolvări. Chiar și certurile care nu ma implicau pe mine, aveau un anumit impact asupra concentrarii și motivației mele. Cred ca dacă aș fi locuit singură cu toate responsabilitățile, tot mi-ar fi fost mai ușor. Presiunea financiară s-a simțit mereu, viciile au fost și ele prezente, în ciuda neajunsurilor. Au fost momente în care am contemplat abandonul școlar. Și a mai fost factorul inechității de la școală. O elevă de 10 perfect de la noi a avut și note proaste, doar că profesorii nu și-au permis să le treacă în catalog, deși colegii ei, cu aceleași note proaste le-au primit și în catalog. Asta e diferența între elevii cu adevarat buni, care se ridică prin propriile puteri și cei favorizați pentru poziția socială a părinților, pentru alte favoruri și simpatii”, mărturisește tânăra.
Răzvan Pavel a absolvit Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Botoșani, obținând la Bacalaureat media 7,58. Povestea lui de viață seamănă cu cea a Alinei, având parte doar de sprijinul de la distanță al mamei, suportând dificultăți materiale, greutatea unor responsabilități suplimentare.
„M-am pregătit pe parcursul tuturor anilor din liceu, dar în ultimul an am învățat mai responsabil. M-a ajutat programul Rose, pe care l-a adoptat școala și am făcut puțină pregătire, cam trei luni. Totdeauna am tras să mă depășesc, dar niciodată nu am dorit media 10, pentru că ne limitează progresul. La română, operele le-am învățat pe de rost. Matematica am încercat să o înțeleg, este o știință exactă, obiectivă”, spune Răzvan.
Tatăl lui Răzvan a trecut în neființă când cel din urmă avea numai un an și jumătate. Mama lui a fost „mai tot timpul plecată”, fiind nevoit să crească cu bunicii și fratele lui. Înainte de a începe liceul, mama tânărului s-a recăsătorit și s-a mutat în Germania alături de cel devenit tată vitreg pentru Răzvan. Liceanul s-a văzut nevoit să muncească mult, să poarte grijile unui adult. Însă acesta se arată mulțumit de situația sa, pe care o acceptă în prezent, mărturisind că mama și părintele vitreg îi conferă sprijin psihologic de care are mare nevoie.
Întrebat dacă resimte o discrepanță între modul de raportare a alterității la elevii de 10 și cel de raportare la „mediocri”, inechitate și nedreptate în tentația majorității de a eticheta în funcție de note, Răzvan susține că există nereguli majore.
„Diferențele de tratare sunt evidente. Oamenii judecă după aparențe, nu studiaza situația fiecărui copil de acasă, dacă a avut susținere sau nu, dacă a avut familia lângă el sau a trăit ca un adult într-un corp de copil. Niciodată nu te vei face remarcat cu o notă de 8. În fiecare an vedem la știri un anumit număr de medii de 10, neștiind câți dintre ei au reușit asta strict cu ajutorul profesorilor de la școală sau pentru câți dintre ei banii le reprezintă nota. Nu vreau ca un elev care a avut o situație financiară mai bună, să fie atât de apreciat și să aibă întâietate, pentru că părinții i-au plătit meditații. Teoretic, suntem într-o țară cu drepturi egale, unde se promovează educația. Practic, cei care au bani sunt cu mult mai apreciați, de multe ori, decât mulți dintre copiii silitori”, opinează Răzvan.
Triologia eșecului: Tipare - Frustrări - Abandonare
Pentru a lămuri avizat problemele ridicate de către tinerii intervievați și în încercarea de a ilustra impactul mediului de acasă asupra procesului de educare, modalitatea în care etichetarea și divergențele de tratament afectează psihologic elevii, a fost contactat cunoscutul psiholog și specialist în terapie de grup Cristina Lupașcu.
„Interesant, cu cât a scăzut calitatea actului educational, din varii motive, cu atât a crescut această fugă după notele de 10 și inclusiv expunerea publică a acestor copii. De parcă ei ar spăla onoarea învățământului românesc - "Uite Domnule, dacă ei pot fi de 10, înseamnă că problema este la ceilalți copii, nu la sistem." Uitând de efortul financiar pe care îl depune un părinte pentru meditațiile copilului de nota 10 și nu numai. Faptul că un copil obține note de 10 la 2 materii este mai acceptabil din punct de vedere științific decât acele medii de 10 anuale. Este ireal ca un copil să fie de 10 la toate materiile, tot timpul, pentru că fiecare copil are abilități diferite și curiozități diferite spre care își îndreaptă atenția”, susține specialista.
Potrivit celor explicate de către aceasta, la copiii de nota 10 intervin câteva erori în evaluare, foarte cunoscute în psihopedagogie, despre care cadrele didactice au învățat, tocmai pentru a le evita.
Una dintre cele mai întâlnite este efectul de „Halo” sau efectul de „contaminare”, când un profesor „înainte de a pune nota, se mai uită prin catalog la celelalte note pe care le are elevul la restul materiilor, un fel de - e copil bun, hai să nu îi stric eu media doar pentru că azi nu s-a pregătit la geografie”. Practic, elevii cu note mari vor primi note mari chiar și la materiile unde nu sunt pregătiți, în timp ce elevii care au note mici, vor primi în continuare note mici, chiar și atunci când învață și doresc să își schimbe condiția, clasamentul fiind deja făcut.
O altă eroare frecventă este efectul „Pygmalion” sau efectul de anticipație, constând, după cum explică psihologul, în faptul că profesorul își face o părere despre elev și, indiferent de măsura de pregătire a elevului pentru materia respectivă, nu va reuși să obțină o notă mai mare în cazul în care elevul a primit eticheta de "slab", cum un elev cu eticheta "bun" nu va primi o notă mică „nici dacă ar merita-o, pentru că, ținem prea mult la punctul nostru de vedere”.
Pe lângă erorile de evaluare cunoscute în psihopedagogie, trebuie luată în calcul și influența părinților, care nu se dovedește întotdeauna benefică elevilor.
„Am încurajat și încurajez prezența părinților în viața copiilor, dar ceea ce se întâmplă acum este prea mult, parcă nu mai este viața copiilor, este viața părinților, notele părinților, disputele părinților, concurența între părinți, care își lasă amprenta inclusiv asupra notelor, căci uman, când evaluezi îți reamintești că Doamna X a fost o drăguță și a ajutat clasa sau școala atunci când a fost nevoie de Y - "părinți buni, copil bun". Iar fuga părinților după performanță este ghidată de societatea de consum, care ne învață că doar în anumite condiții putem să fim cineva. În aceste condiții, uităm de obiectivele pe termen lung care clădesc viața viitorului adult și ne concentrăm ca niște copii pe obiectivele scurte - notele, adică prăjitura. Ori ce pot învăța copiii din asta? Că trebuie să mă "învârt", ca să pot obține nota asta, acum! Și asta vor face și în viitor din postura de adulți”, mai arată psihologul Cristina Lupașcu.
Notele sunt o ancoră pentru comparații. Comparațiile ascund inechități. Iar inechitățile nasc, la rândul lor, frustrări, care demotivează și determină adoptarea unui stil de educare mai degrabă superficial. Toate pornesc, după cum sugerează specialistul, de la standarde și așteptări.
„Standardele ridicate, susținute tot de o societate bazată pe consum - note mari, haine de firmă, fizic perfect, vacanțe distractive, viața perfectă. Iar părinții, adulții din această ecuație, al căror rol este să îi aducă pe copii cu picioarele pe pământ, explicându-le că viața se trăiește după propriile standarde care îți fac bine, nu după tipare ireale și inconfortabile, par, de cele mai multe ori, cei care își împing copiii către atingerea acestei perfecțiuni imaginare, un fel de "să ținem pasul cu moda". Pentru ceilalți elevi este frustrant și demotivațional. Mesajul pe care ei îl primesc sună cam așa - dacă nu ești perfect și nici nu poți să te invârți ca să rezolvi asta, vei ocupa mereu ultimul loc. Pe viitor vor avea tendința de a abandona lupta, căci ea nu se câștigă pe cale legală, de a nu mai investi în educația lor, căci nimeni nu pune accent pe educație, ci pe ce poți arăta și eventual vor căuta să se înconjoare de oameni sau obiecte cu influență. Exact ceea ce nu ne-am dori! Mesaj care bineînțeles va fi transmis și la următoarea generație”, argumentează Cristina Lupașcu.
Expertul în educaţie Ruxandra Manea a explicat că Ministerul Educaţiei nu se poate lăuda cu numărul mare de medii de 10. Meritul nu este al sistemului de educaţie, ci al familiei. Rezultatele examenelor naţionale ţin foarte mult de mediul în care elevul trăieşte şi învaţă, ceea ce duce la derapaje mari.
„Societatea noastră nu este construită din genii, ci din oameni care își cunosc capacitățile, își cunosc și minusurile și cer ajutor, nu ne încurcă lumea doar pentru că li s-a spus că se pricep la toate. Rolul profesorilor este să îi încurajeze și să îi aprecieze pe toți elevii, pentru că de-a lungul anilor școlari cu toții au evoluat, fiecare în ritmul lui și dacă nu au făcut-o înseamnă că avem o problemă în sistem. Alfred Adler spunea că este irelevant să aducem copii din medii diferite, cu abilități diferite și cu starturi diferite, ca apoi să îi punem să se întreacă și noi să îi notăm în funcție de rezultate. Corect ar fi să îl evaluăm pe copil în acest moment raportându-ne la evoluția lui, față de acum o lună, două sau chiar jumătate de an, acest copil are noi achiziții? Obiectivele educationale au fost atinse?
De asemenea, ar fi indicat să ținem cont și de ceilalți factori care pot interveni în educația copilului. Dacă un copil nu reușește să își depășească startul, nu este pentru că nu vrea, ci pentru că există factori care îl țin pe loc, iar dacă noi ridicăm ochii spre el cu umanitate vom găsi și soluțiile de care acesta are nevoie, de cele mai multe ori, copilul are nevoie să fie privit cu: calm, înțelegere, acceptare, încurajare și susținere”, a concluzionat specialistul botoșănean Cristina Lupașcu.
Cifrele trasează liniile unei situații îngrijorătoare
Anul acesta, rata de promovare a Evaluării Naționale a fost, la nivelul județului Botoșani, este de 67,7%, rezultat care plasează județul pe ante-penultimul loc în clasamentul național, și pe ultimul loc la nivel regional, în celelalte judeţe ale Moldovei rata de promovare fiind după cum urmează: Galaţi – 80,8%, Iaşi – 79,2%, Suceava – 75,7%, Bacău – 75%, Neamţ – 70,9%, Vrancea – 69,9%, Vaslui – 68,8%.
În același timp, la nivel național, rata de promovare a Evaluării este de 72,6%, ceea ce înseamnă că aproape un sfert dintre absolvenții de ciclu gimnazial nu au reușit să obțină medie de trecere la examene.
La capitolul Bacalaureat, la nivelul județului Botoșani, rata de promovare înregistrată în sesiunea iunie-iulie 2020 este de 63,16%. La nivel național, rata este de 64,5%. Cu alte cuvinte, aproape 40% dintre botoșănenii care au susținut examenele de Bacalaureat le-au picat, situația fiind similară în întreaga țară.
În schimb, și într-o direcție, și în cealaltă, au crescut numerele elevilor de 10, însă au scăzut ratele de promovare, comparativ cu anii anteriori.