Misiune specială a pompierilor la Dorohoi. Copiii au urcat în autospecialele de intervenţie și s-au plimbat cu șenilata! (Foto, Video)

Sute de copii din municipiul Dorohoi au sărbătorit, în avans, Ziua Internațională a Copilului, alături de pompieri.

Prezentarea autospecialelor și a echipamentelor folosite în misiuni, precum și angrenarea în jocuri interactive au fost doar câteva dintre suprizele menite să-i distreze, dar și să se familiarizeze cu domeniul situațiilor de urgență. 

Salvatorii le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că e vorba de incendii, inundații, cutremur sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate.

 

Copiii au aflat și în ce situații pompierii intervin cu autospecialele de stingere, ambulanța SMURD, dar și autospeciala de lucru la înălțime și cum se folosește fiecare accesoriu.

Vizibil emoţionaţi, copiii au îmbrăcat haina de pompier, au probat kit-ul de salvare din fântâni, au urcat în autospecialele de intervenţie și s-au plimbat cu șenilata.

Pompierii le-au vorbit celor mici și despre lucruri pe care ar putea fi tentați să le facă, fără să își dea seama de riscurile la care expun și le-au oferit sfaturi pentru ca ei să fie în siguranță.  

Printre acestea se numără:

-nu vă jucați cu chibrituri, brichete și nu aprindeţi lumânări;

-nu vă cățărați în copacii aflați în apropierea liniilor de înaltă tensiune deoarece există pericol de electrocutare;

-nu vă jucați în zona căilor ferate electrificate și nu vă urcați pe vagoanele staționate, nici măcar pentru a face un selfie;

-dacă vedeți un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, îndepărtați-vă și chemați un adult să vadă despre ce este vorba.

Totodată, le-au explicat cum să se comporte dacă cineva are nevoie de ajutor medical sau în cazul producerii unui cutremur sau unui incendiu.

”Nu știm dacă vor deveni pompieri sau nu, dar știm cu siguranță că ceea ce au învățat îi va ajuta să facă diferența dintre bine și rău. Activitățile au fost organizate în parteneriat cu Primăria municipiului Dorohoi”, au precizat reprezentanții ISU Botoșani.










 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...