Microbuze școlare pentru elevii din județul Botoșani: ”Știm că necesarul este foarte mare”

Trei microbuze școlare, achiziționate printr-un program al Ministerului Dezvoltării, au ajuns la Botoșani.

Copiii din comunele Coțușca, Dângeni și Havârna, care au nevoie de transport pentru a ajunge la școală, vor avea chiar de la începutul noului an școlar microbuze noi, sigure și moderne, asigură administrația județului Botoșani. 

„Aceste microbuze vin să completeze necesarul pe care îl are județul Botoșani. Consiliul Județean Botoșani a aplicat și obținut din PNRR o finanțare pentru achiziționarea de microbuze electrice. De asemenea, astăzi, am aprobat, într-o ședință de plen extraordinară, aplicația pe care o vom depune la finanțare pe Fondul de Mediu pentru a achiziționa alte 18 microbuze școlare. Știm că necesarul de microbuze este foarte mare. Ca autoritate județeană căutăm cele mai bune soluții pentru a asigura transportul elevilor”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

Aplicația pregătită pentru Fondul de Mediu are o valoare de 25 de milioane de lei. Se vor achiziționa 18 microbuze, din care două pentru școlile speciale și 16 pentru școlile din județ. Cheltuielile neeligibile vor fi asigurate din bugetul județean.

La sfârșitul lunii iunie, Consiliul Județean a aplicat pe PNRR pentru obținerea unei finanțări PNRR în valoare de 6.097.560,97 de euro, fără TVA, pentru achiziționarea a 26 de microbuze electrice. Cererea de finanțare a fost declarată eligibilă, urmând a fi semnat contractul de finanțare și să se demareze procedurile de achiziție. Și în cazul acestui proiect, cheltuielile neeligibile și diferențele rezultate din implementare vor fi asigurate de către Consiliul Județean.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...