Mediile elevilor în acest an școlar vor putea fi încheiate cu doar două note pe disciplină

Ministerul Educației a publicat, marți seara, un proiect de modificare a ROFUIP prin care mediile ar putea fi încheiate doar cu două note la fiecare disciplină.

În plus, „situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ”, mai scrie în proiect. Măsura vine pe fondul grevei generale din Educație, declanșată pe 22 mai.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului Educației, citat de edupedu.ro, „în anul școlar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două.

 

În anul școlar 2022-2023, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală.

Potrivit proiectului, la articolul 107, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins: „(4^1) În anul școlar 2022-2023, în situații excepționale, neimputabile elevului sau familiei acestuia, inclusiv în situații medicale care conduc la un număr de absențe de cel mult 50% din numărul de ore de curs prevăzut într-un an școlar la o disciplină/un modul, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două.”

Potrivit regulamentului cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din sistem (ROFUIP), numărul de calificative acordate fiecărui elev la fiecare disciplină de studiu este stabilit de cadrul didactic în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore. La fiecare disciplină numărul de note ar trebui să fie cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei.

Adică profesorul va pune cu cel puțin 3 note mai mult decât numărul de ore pe săptămână la acea materie, la clasă.

Cei din clasele terminale de liceu, care au trecut examenul de corigență, se înscriu la examenul de bacalaureat – sesiunea august 2023, în perioada 17 – 24 iulie 2023.

„Elevii claselor terminale de liceu, ai învățământului profesional și ai stagiilor de pregătire practică, care au promovat examenele de corigență în sesiunea 3 – 14 iulie 2023, se pot înscrie la examenul de certificare a competentelor profesionale, sesiunea august 2023”, conform notei trimise de Ministerul Educației.

În situația în care curriculumul este organizat pe module, se desfășoară o sesiune specială de examene de corigență, în ultima săptămână de cursuri a anului școlar, pentru elevii care nu au promovat modulele, indiferent de numărul de module nepromovate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Jucătorul arătat cu degetul după FC Botoșani – Rapid: „E clar că avem o problemă acolo”

Tuesday, 28 July 2026

Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a reacționat după egalul cu Rapid, 1-1. În etapa a doua din Superligă, FC Botoșani a remizat dramatic cu Rapid, după ce a egalat î...

Elevii de 10 și cu rezultate deosebite la învățătură premiați de un primar din Botoșani: „Este important să îi încurajăm și să îi susținem”

Tuesday, 28 July 2026

Educația rămâne cea mai importantă investiție în viitorul orașului Bucecea. „Chiar dacă traversăm o perioadă în care resursele financiare ale administrației locale ...

Un tânăr de 23 de ani și-a bătut tatăl față de care îi era interzis să se apropie!

Tuesday, 28 July 2026

La data de 28 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Durnești, ...