Palatul Copiilor Botoșani în parteneriat cu DJST Botoșani implementează până în 15 noiembrie 2021 proiectul ”Îmi pasă, mă implic”.
Toate liceele din municipiul Botoșani vor avea reprezentare în Consiliul Local al Tinerilor Liceeni, cadrul în care tinerii vor putea să-și exprime părerile asupra unor proiecte importante pentru comunitate. CLTL va fi organizat după modelul consiliilor locale.
Marți, 22 iunie, a avut loc prima întâlnire cu elevii liceelor din municipiul Botoșani ce vor fi membri în Consiliul Local al Tinerilor Liceeni, cadrul în care tinerii vor putea să-și exprime părerile asupra unor proiecte importante pentru comunitate.
„Scopul proiectului este creșterea nivelului de educație cetățenească al tinerilor, iar obiectivul principal este informarea și instruirea unui număr de 23 de elevi în vederea unei mai bune cunoașteri a administrației publice locale și a mecanismelor de funcționare ale acesteia.
Practic oferim copiilor noștri posibilitatea de a se implica activ în problemele comunității și a înțelege mecanismele legislative de soluționare și de gestionare a acestora.”, a declarat directoarea Palatului Copiilor Botoșani, prof. Mihaela Huncă.