Liviu Marian Pop, fost ministru al Educatiei si profesor de matematica, a afirmat, miercuri, ca in unele cazuri 12 este mai mare decat 16. Asta, in contextul in care zilele acestea a iesit la iveala o greseala majora din manualul de Matematica de clasa I, din care aflam ca 12 este mai mare ca 16.
Pop a fost intrebat de jurnalisti despre aceasta eroare, in care simbolul "mai mic" intre numarul 12 si numarul 16 este trecut corect, doar ca la interpretare se precizeaza ca, de fapt, 12 este mai mare decat 16.
"Deci in baza numerica 10, 12 este mai mic decat 16. In alta baza numerica, 12 s-ar putea sa fie mai mare ca 16, adica in baza 5", a declarat Pop, citat de Digi24.
Ulterior, fost ministru s-a scuzat, argumentand ca nu a inteles exact intrebarea: "Nu, nu, nu, eu nu am stiut de ce m-ati intrebat. Eu am raspuns din prisma intrebarii, fara sa stiu la ce nivel de invatamant va referiti", a raspuns acesta.
Dupa ce au fost descoperite numeroase greseli in manualele de Istorie, Geografie si Biologie de clasa a VI-a, din manualul de "Matematica si explorarea mediului" pentru clasa I, elevii invata ca numarul 12 este mai mare decat 16, cartea fiind publicata de Editura Didactica si Pedagogica, sub autorii Tudora Pitila si Cleopatra Mihailescu.
Informatia este prezentata corect, cu simbolul de mai mic aferent - "12 < 16", insa greseala intervine in momentul in care este oferita explicatia: "Citim: 12 este mai mare decat 16". Eroarea poate fi gasita la pagina 25 a manualului.