Listele cu elevii care primesc burse de merit vor fi întocmite de diriginți până pe 2 octombrie!

Până pe 2 octombrie, profesorii diriginți vor depune la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit în anul școlar 2025-2026.

Listele cu elevii care primesc burse de merit vor fi întocmite de diriginți până pe 2 octombrie!

   Foto: Picsfive | Dreamstime.com

Bursele de merit în valoare de 450 de lei pe lună se acordă pentru 15% dintre elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu, care au media anuală peste 9,00, conform metodologiei-cadru publicată în Monitorul Oficial.

Bursa de merit se acordă la propunerea profesorului diriginte, nefiind condiționată de depunerea unei cereri, potrivit Edupedu.

Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit și de reziliență pe baza mediei, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar, pentru elevii din clasele VI—XII, iar pentru elevii de clasa a V-a, în primele 15 zile calendaristice ale lunii ianuarie.

 

Bursa de merit se acordă cu condiția ca elevul să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare, la finalul anului școlar anterior.

Calcularea numărului de elevi corespunzător procentului de 15% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar se face astfel: dacă rezultatul este un număr fracționar, acesta se rotunjește la numărul întreg imediat superior numărului fracționar obținut, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...