Drumul către cercetare a început la Bucecea: Astăzi studiază bacteriile bune din intestine și creează alimente ce ajută la prevenirea unor boli!

”Eu am fost copilul care a învățat mereu la școală și a fost recunoscător pentru oamenii pe care i-a întâlnit. Cu toate astea, cred că orientarea în viață nu depinde numai de cât de bun ești la școală”. 

Drumul către cercetare a început la Bucecea: Astăzi studiază bacteriile bune din intestine și creează alimente ce ajută la prevenirea unor boli!

 Roxana Elena Gheorghiță  

Roxana Elena Gheorghiță este un nume tot mai sonor în cercetarea științifică românească, fiind șef de lucrări la Facultatea de Medicină și Științe Biologice (FMSB) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Cercetătoarea are un parcurs academic remarcabil, de la Bucecea, județul Botoșani, până la marile forumuri europene de expertiză în siguranța alimentară, îmbinând ingineria alimentară, medicina și cercetarea aplicată într-un demers multidisciplinar care a dus la recunoașteri naționale și internaționale.

 

Doctor în Ingineria Materialelor și, în curând, doctor și în Medicină, Roxana Elena Gheorghiţă coordonează proiecte de cercetare, este mentor pentru zeci de studenți și reprezintă universitatea suceveană în relația cu EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară).

Într-un interviu acordat Centrului COACH USV, al cărei beneficiar este, Roxana Elena Gheorghiță povestește care a fost parcursul educațional și profesional.

Am finalizat studiile liceale în Bucecea, județul Botoșani, și am urmat cursurile Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor (FIA) de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, specializarea Controlul și Expertiza Produselor Alimentare (CEPA). Ulterior, am parcurs programul de masterat Managementul Igienei, Controlul Calității Produselor Alimentare și Asigurarea Sănătății Populației din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și, în 2019, odată cu finalizarea studiilor doctorale, am obținut titlul de Doctor în domeniul Ingineria Materialelor. Momentan sunt doctorand în an terminal, în domeniul Medicină, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, din Timișoara. Sunt manager și cercetător în cadrul mai multor proiecte implementate de Facultatea de Medicină și Științe Biologice (FMSB) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. În acest an, sunt îndrumător de licență și disertație pentru 18 studenți ai facultății FMSB din universitatea suceveană. De asemenea, sunt reprezentantul facultății în Consiliul Științific al USV și persoană desemnată în relația universității cu Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA). Recent am fost la Bruxelles, la o întâlnire ce are la bază discuții privind evaluarea riscului chimic, unde participă doar 60 de experți, selectați la nivel european”, a spus tânăra cercetătoare.



Nimic nu a venit de-a gata. Școala a fost un loc în care a crescut visul de a cerceta, de a deveni un om folositor semenilor. Inițial și-a dorit farmacie, dar a ajuns la inginerie, pentru ca ulterior să se îndrepte către medicină. Astăzi le îmbină pe toate.

”Eu am fost copilul care a învățat mereu la școală și a fost recunoscător pentru oamenii pe care i-a întâlnit. Cu toate astea, cred că orientarea în viață nu depinde numai de cât de bun ești la școală. E drept, atunci când finalizezi studiile gimnaziale sau liceale și ai note bune, ai posibilitatea de a alege și nu a primi ce rămâne. Dar orientarea nu ține numai de acest lucru, cred că depinde mai mult de capacitatea proprie de autocunoaștere și de încrederea pe care o ai în tine și forțele tale. Personal, am plecat din liceu cu alte gânduri, mai mult induse de societatea de atunci. În primă instanță, am ales farmacie, deși nu m-aș fi regăsit niciodată în acest domeniu. Am ajuns la inginerie. Acum fac și medicină. Nimic nu este întâmplător, cercetările actuale pe care le realizez au la bază și microîncapsulare de produși bioactivi și chiar medicamente cu eliberare țintită și prelungită, deci și farmacie. Pasiunea pentru cercetare s-a dezvoltat însă din facultate. Eram printre puținii colegi care și-au ales o temă de cercetare pentru lucrarea de licență. Se spune că, în viață, în momente-cheie, întâlnești oameni care, printr-o simplă discuție, îți pot modifica traseul definitiv. Așa a fost și în cazul meu. Îndrumătorul meu de atunci, prof. univ. dr. Daniela Borda, m-a întrebat ce doresc să fac după finalizarea studiilor. Discutând, mi-a spus că, așa cum m-a cunoscut, vede un om care s-ar pierde lucrând într-o fabrică și îmi recomandă cariera academică. Până în acel moment, nu mă gândisem niciodată la acea opțiune, dar pot spune că acele cuvinte, schimbate la momentul oportun, mi-au deschis și arătat o nouă perspectivă. După câțiva ani, ne-am regăsit și s-a bucurat de parcursul meu profesional. Cred că tocmai caracterul inovativ al acestui domeniu m-a făcut să îmi placă atât de mult. Cu siguranță, nu te plictisești niciodată. Consider că, în acest moment, cariera academică mi potrivește foarte bine. O demonstrează rezultatele și studenții care îmi caută mereu sfatul și ajutorul. Mi-ar plăcea să știu că sunt și eu pentru ei ce au fost mentorii mei pentru mine”.

Fiind o persoană multidisciplinară, nu s-a limitat la un singur domeniu de cercetare. Domeniile sunt diferite, dar interconectate: sănătate, ingineria materialelor și ingineria produselor alimentare.

Este premiată cu media de aur la mai multe saloane naționale de inventică, cu invenții brevetate la OSIM, una fiid în curs de brevetare europeană.

 La ce proiecte lucrează în prezent? Care sunt direcțiile de dezvoltare profesională pe termen lung?

”În acest moment, grupul de cercetare din care fac parte și a cărei persoană de contact sunt urmărește utilizarea biopolimerilor ca vectori de augmentare pentru produse biologic active și biomateriale cu aplicații pentru sănătate. Direcțiile de cercetare urmăresc identificarea metodelor moderne de microîncapsulare a compușilor biologic activi, dezvoltarea de suplimente și produse alimentare cu importanță în nutriție, prevenția și controlul afecțiunilor, dar și sinteza în fază solidă, purificarea și caracterizarea peptidelor cu implicații în sănătate. Proiectul pe care l-am depus în cea mai recentă competiție pentru proiecte destinate tinerilor echipe a fost declarat câștigător, obținând cel mai mare punctaj în domeniul Științe Inginerești (96.4 puncte) la nivel național. Este al doilea proiect pe care îl depun și câștig, totodată. În 2020 am câștigat primul proiect postdoctoral și am început activitatea în dezvoltarea unor materiale utilizate pentru ambalarea suplimentelor alimentare. În 2022, am finalizat implementarea acestuia, obținând calificativul „Excelent” din partea UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării). Pe termen scurt, în activitatea de cercetare, doresc să finalizez cel de al doilea doctorat și să obțin titlul de doctor în domeniul Medicină. Teza de doctorat urmărește dezvoltarea de probiotice de generaţie nouă, microîncapsulate, înglobate în alimente funcționale, cu rol în menținerea sănătăţii microbiotei intestinale şi în prevenirea bolilor. De asemenea, am încheiat negocierile și urmează să inițiez o colaborare cu o companie din China, recunoscută la nivel mondial pentru tulpinile de probiotice pe care le comercializează. Pe termen lung, vreau să continui activitatea de cercetare în studiul microbiotei și a patologiilor asociate disbiozei intestinale și să identific noi modalități de microîncapsulare a compușilor biologic activi. De asemenea, aș dori să extind activitatea de cercetare în studiul biomaterialelor utilizate în medicină și stomatologie, precum și utilizarea biopolimerilor în dezvoltarea de produse cu eliberare prelungită și controlată și inginerie tisulară”, a povestit Roxana Elena Gheorghiță în interviul acordat Centrului COACH USV.

(Au colaborat Prof. univ. dr. Elena- Brândușa Steiciuc, Director Centrul COACH-USV și Drd. Oana Grosu, consilier psiholog, COACH-USV)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

La vederea unei mame disperate: Polițistul plecat într-o misiune ”în regim de urgență”!

astăzi, 11:05

În timpul misiunii de asigurare a ordinii și siguranței publice, la un festival din Săveni, Ilie, un polițist în vârstă de 21 de ani, din cadrul Postului de Poliție Mitoc, a ob...

Comunicat: PSD susține investițiile în oameni

astăzi, 10:55

România are nevoie de tineri pregătiți și de mame sprijinite pentru a construi o economie solidă și durabilă. PSD vine cu un program ambițios, axat pe locuri de muncă, formare profesiona...

”Pupăza din tei” pe scena Teatrului „Vasilache”

astăzi, 09:36

Teatrul pentru Copii şi Tineret ”Vasilache" anunţă pentru această săptămână spectacolul  ”Pupăza din tei”, în zilele de joi, 18 septembrie 2025, de la o...