Laurienii au spus „prezent” voluntariatului pentru vitamine (fotogalerie)

Câteva sute de kilograme de fructe și legume au fost donate de laurieni la finalul acestei săptămâni grație campaniei inițiate de Direcția Generală de Învățământ Preuniversitar a Ministerului Educației.

Aceasta a fost derulată în săptămâna 21 - 25 noiembrie prin implicarea voluntarilor din Sistemul Național de Acțiune Comunitară, asociație națională ce dezvoltă și promovează activitățile de voluntariat realizate de către elevi și cadre didactice în comunitățile locale din România pentru a facilita integrarea socială a tuturor persoanelor dezavantajate. Impactul „Săptămânii legumelor și a fructelor donate” a fost consistent, liceenii venind în număr mare lângă colegii voluntari.

 

Ca întotdeauna, laurienii au reacționat prompt în fața mobilizării la voluntariat, adunând fructe, legume, bani și chiar alte tipuri de alimente, identificând și cele mai potrivite variante de beneficiari. Astfel, pachetele și cutiile au fost donate, într-o primă fază, Grădiniței Girotondo, cantinei sociale de pe lângă Biserica „Sfântul Ilie”, pentru a ajunge, însă, și la micuții de la „Casa Ruxandra”.

Coordonați de profesori precum Lavinia Ghineț, Oana Papară, Magda Dediu, Ionela Iacob, Elena Alexa, Niculina Coromă, Roxana Asandului, Afrodita Giocaș, Delia Forțu, Elena Crețu, o bună parte a voluntarilor liceeni a ținut să participe personal la predarea donațiilor. Însoțiți de directorii Ioan Onofrei și Mihaela Prăjinariu, tinerii au putut să discute cu micuții de la Girotondo, dar și cu părintele Lucian Leonte, preotul paroh de la „Sfântul Ilie”.

„Țin să mulțumim tuturor elevilor și profesorilor care s-au implicat și de data aceasta, le-am văzut bucuria de a se implica și de a oferi personal pachetele pregătite. Acțiunile de voluntariat sunt mai mult decât necesare pentru a apropia școala de societate. Sunt oportunități de a forma oameni care știu să se apropie, să ajute și să-și cunoască și înțeleagă semenii”, a explicat Mihaela Prăjinariu, directorul adjunct al Colegiului Național ”A.T. Laurian”. 







(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

astăzi, 19:42

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 18:11

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

astăzi, 17:49

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...