Învățământ liceal militar: Au început înscrierile la Colegiile Naționale Militare, pentru anul 2025 – 2026!

Centrul Militar Județean Botoșani, prin Biroul Informare-Recrutare , structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naționale care se ocupă de promovarea profesiei militare și recrutarea (înscrierea) candidaților – băieți și fete - pentru cariera militară, aduce la cunoștință celor interesați că au început înscrierile pentru instituțiile militare de învățământ liceal pentru anul de învățământ 2025-2026, după cum urmează:

 

ÎNVĂȚĂMÂNT LICEAL  MILITAR – COLEGII NAȚIONALE MILITARE, astfel  :

Există 5 colegii naționale militare – 816 de locuri:

- Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza – 168 de locuri;

- Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia – 168 de locuri;

- Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc – 168 de locuri;

- Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova – 168 de locuri;

- Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” , Constanța – 144 de locuri.

Criterii specifice de recrutare (înscriere):

- vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul 2025 (anul desfășurării concursului de admitere);

- absolvenți ai învățământului secundar inferior sau gimnazial sau să facă dovada absolvirii acestuia până la data clasificării finale - ultima etapă a concursului de admitere.

Absolvenții clasei a VIII-a din serii anterioare, care au participat la procesul de admitere în anii precedenți și au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ, în învățământul liceal sau profesional, nu se pot înscrie în vederea participării la procesul de recrutare, selecție și admitere în clasa a IX-a la învățământul liceal militar.

Termenul limită de înscriere este de 21martie 2025 orele 16.00.

Ordinea etapelor pe care le veți parcurge este următoarea:

 Înscriere – se execută pe platforma destinată înscrierilor online a candidaților în rețeaua INTERNET – www.recrutaremapn.ro  (prin crearea conturilor de utilizator, introducerea datelor personale, încărcarea documentelor personale în format JPG sau PDF și transmiterea lor către biroul informare – recrutare) sau la sediul biroului informare – recrutare până la data de 21 martie 2025;

Selecție - în cadrul Centrului zonal de selecție și orientare Câmpulung Moldovenesc - în perioada 20 ianuarie – 11 aprilie 2025;

Selecția constă în probe psihologice și fizice ( acestea sunt prezentate detaliat pe pagina de facebook a Centrului militar județean Botoșani )

Candidații declarați ”Admis” în urma susținerii probelor de selecție vor efectua examinarea medicală.

Vizita medicală - Spitalul Militar Clinic de Urgență Iași - în perioada 03 februarie -17 aprilie 2025;

Finalizarea dosarului de candidat - numai după parcurgerea tuturor etapelor anterioare - la sediul biroului informare-recrutare - până la data de 30 aprilie 2025;

Prezentarea la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” – Câmpulung Moldovenesc - în data de 22 mai 2025;

Susținerea testului de verificare a cunoștințelor la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” – Câmpulung Moldovenesc - în data de 23 mai 2025;

,,Chiar dacă foarte mulți tineri consideră că mai este suficient timp până la admiterea din anul 2025, recomand celor interesați să ne viziteze cât mai curând la sediul biroului informare recrutare al Centrului Militar Județean Botoșani, situat în strada Sucevei, nr. 2, în zilele lucrătoare de luni, miercuri, joi, vineri între 08.00-16.00, și marți între orele 10.00-18.00 iar informațiile suplimentare se pot obține la telefoanele 0231-518 086, 0231-512495, 0231-512850, int. 104, 106, pentru a se informa din timp privind criteriile ce trebuie îndeplinite dar și etapele ce trebuie urmate până la examenul propriu-zis. Detalii suplimentare se găsesc și pe internet, pe site-ul oficial al Ministerului Apărării Naționale, la adresa www.mapn.ro , www.recrutare.mapn.ro sau pagina de facebook a Centrului Militar Județean Botoșani.” au transmis reprezentanții Biroului informare-recrutare - Centrul militar județean Botoșani.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Casă distrusă de flăcări, proprietarul a ajuns la spital cu arsuri pe față și mâini!

Saturday, 13 December 2025

Un bărbat din localitatea Grivița, comuna Cordăreni, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu. Incidentul s-a produs sâmbătă seară. La caz s-au deplasat po...

Leo Grozavu, furios după FC Argeș – FC Botoșani 0-0: ”Luptă oarbă!”

Saturday, 13 December 2025

FC Argeș și FC Botoșani au remizat la Mioveni, scor 0-0, în cadrul unui meci din etapa cu numărul 20 a Ligii 1. Formația oaspete a ratat șansa de a urca temporar pe prima poziție. Leo ...

„Nu e nimeni ca el!” Fostul jucător al FCSB, fermecat de vedeta Botoșaniului: „Fotbalist de zeci de milioane”

Saturday, 13 December 2025

„Nu am văzut calitate mai mare” Sebastian Chitoșcă (33 de ani) a vorbit despre fotbalistul pe care îl consideră „numărul 1” din punct de vedere tehnic în Su...