Metodologia de acordare a gradațiilor de merit vine în acest an și cu o serie de modificări. Un punctaj mai mare se va acorda cadrelor didactice care înregistrează performanţe în prevenirea abandonului şcolar, precum şi punctarea rezultatelor deosebite obţinute în pregătirea preşcolarilor şi a elevilor din medii dezavantajate.
"Săptămâna viitoare începe activitatea de definitivare a fișei de evaluare a concursului pentru obținerea gradației de merit, între 27 și 31 martie. Se va determina ponderea gradațiilor de merit pe discipline, se va stabili numărul de gradații total care va fi scos la concurs anul acesta și repartizarea acestora pe discipline. În cadrul criteriilor de acordare a gradațiilor au fost incluse modificări, sunt introduse subcriterii noi care se referă la implicarea profesorilor în cadrul activităților și a personalului didactic auxiliar în activitatea cu elevii cu cerințe educaționale speciale și în reducerea abandonului școlar. Există și modificări în ceea ce privește ponderea punctajului pentru concursuri. Miza concursului este mare. Vom vedea forma în care va rămâne această gradație prin această nouă lege a salarizării. Este posibil să apară modificări", a precizat Liviu Axinte, președintele Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani.
Gradaţia de merit se atribuie începând cu 1 septembrie 2017. Personalul didactic din învăţământ care beneficiază de gradaţie de merit până la 31 august 2017 poate participa la un nou concurs.
Numărul maxim de gradaţii care pot fi acordate reprezintă 16 la sută din totalul posturilor didactice auxiliare, respectiv 16 la sută din totalul posturilor didactice de predare, de conducere, de îndrumare şi control existente la nivelul inspectoratului şcolar, potrivit ordinului.
Cuantumul gradaţiei de merit se determină prin aplicarea cotei de 25 la sută la salariul de bază pentru fiecare beneficiar în parte, și se acordă pentru o perioadă de 5 ani.