În funcție de decizia școlilor, elevii sunt așteptați să ajungă mâine la școală în intervalul 7:00-7:30

Ministrul Monica Anisie a făcut astăzi o serie de precizări înainte de susținerea examenelor de Evaluare Națională care se vor desfășura mâine cu strictă respectare a măsurilor de siguranță.

Astfel, în funcție de decizia școlilor, elevii sunt așteptați să ajungă la școală în intervalul 7:00-7:30 pentru testarea temperaturii în condițiile epidemiei de coronavirus. Accesul elevilor în sălile de examene se va face până la oră 8:30, fiecare unitate având stabilit un grafic pentru a evită aglomerația, iar inspectorii școlari vor monitoriza că toate aceste măsuri de prevenire să fie îndeplinite.

 

 "La poartă unității de învățământ va există un cadru medical care va realiză triajul epidemiologic și va îndruma elevii către sălile de examen, împreună cu un cadru didactic din comisia de examen. Pentru acei copii cu temperatură peste 37,3, recomand cadrelor medicale să repete succesiv de 3 ori acel procedeu de luare a temperaturii și să lase un termen de 2-5 minute pentru procesul acesta În fiecare centru de examen au fost luate măsurile de prevenire, s-a dezinfectat. Fiecare inspectorat va monitoriza că toate aceste măsuri de prevenire să fie îndeplinite", a declarat Anisie. 

Ea a reiterat că, anul acesta, examenul de Evaluare Națională va fi susținut în două etape, prima dintre ele urmând să înceapă mâine: "A două etapă, pentru elevii care se află în izolare sau care mâine au peste 37,3 temperatură e organizată pe 29 iunie. Această etapă se va organiza înaintea repartiției computerizate din 10 iulie. Toți copii absolvenți de clasă a VIII-a au șanse egale. Aceste probe se organizează în peste 4.253 de centre de examen. Mulțumesc tuturor cadrelor didactice pentru mobilizarea de care au dat dovadă de susținere, sunt peste 75.000 de profesori care participă la prima etapă a evaluării".

În ceea ce privește modalitatea de corectare, anul acesta lucrările vor merge în alt județ decât cel din care face parte elevul, decizia fiind valabilă inclusiv în cazul Capitalei. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

astăzi, 20:58

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

astăzi, 19:26

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

astăzi, 19:09

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...