Gazde ale pompierilor, așa au ales elevii din Botoșani să-și petreacă o nouă zi din „Școala Altfel” sau „Săptămâna Verde”! (Foto)

Copiii au avut ocazia să studieze, îndeaproape, autospecialele folosite în misiunile pirotehnice, de stingere a incendiilor sau acordare a primului ajutor și au ascultat cu interes cum funcționează fiecare accesoriu în parte.

Peste 200 de elevi și preșcolari de la Școala Gimnazială nr. 12 Botoșani și Grădinița Chițoveni au fost angrenați, în ultimele ore, în activități de informare și educare preventivă, organizate de pompieri la Liceul „Alexandru cel Bun” Botoșani și Punctul de Lucru Flămânzi.

Salvatorii le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că e vorba de incendii, inundații, cutremur sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate.

 

Paramedicii SMURD le-au explicat cum pot ajuta o persoană care se află într-o situație critică, iar pirotehnicienii le-au spus ce trebuie să facă atunci când descoperă muniție rămasă neexplodată.

Și, cum cel mai ușor poți învăța din exemple, pompierii le-au vorbit despre lucruri pe care ar putea fi tentați să le facă, fără să își dea seama de riscurile la care expun și le-au oferit sfaturi pentru ca ei să fie în siguranță.  

Printre acestea se numără:

- nu vă jucați cu chibrituri, brichete și nu aprindeți lumânări

- nu vă cățărați în copacii aflați în apropierea liniilor de înaltă tensiune deoarece există pericol de electrocutare

- nu vă jucați în zona căilor ferate electrificate și nu vă urcați pe vagoanele staționate, nici măcar pentru a face un selfie

- dacă vedeți un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, îndepărtați-vă și chemați un adult să vadă despre ce este vorba.

 Copiii au avut ocazia să studieze, îndeaproape, autospecialele folosite în misiunile pirotehnice, de stingere a incendiilor sau acordare a primului ajutor și au ascultat cu interes cum funcționează fiecare accesoriu în parte.

,, Nu știm dacă vor deveni pompieri sau nu, dar știm cu siguranță că ceea ce au învățat îi va ajuta să facă diferența dintre bine și rău”.

Activitățile s-au desfășurat în baza protocoalelor de colaborare încheiate între ISU și instituțiile de învățământ.





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...