Faza națională a Concursului de Educație Juridică „Be legal! Be cool!” se desfășoară la Botoșani!

În perioada 29 – 31 mai 2026, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în parteneriat cu Asociația VeDemJust, organizează etapa națională a Concursului național de educație juridică  „Be Legal! Be Cool!”, ediția a IV-a.

Concursul este înregistrat în Lista proiectelor de educație extrașcolară naționale și internaționale care se desfășoară în România în anul școlar 2025-2026, finanțate de Ministerului Educației și Cercetării – Anexa nr. 1 din OMEC nr. 3197/10.02.2026, la poziția nr. 46. Evenimentul de prestigiu este destinat elevilor de gimnaziu și de liceu, testând cunoștințele acestora în domeniul civic, legal și juridic.

 

Festivitatea de deschidere a concursului va avea loc în data 29 mai 2026, ora 17:00, iar Festivitatea de premiere în ziua de 30 mai 2026, ora 15:00, evenimente care se vor desfășura la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” Vorona.

Elevii din grupele I și II, clasați pe primele trei locuri în etapa finală, vor fi premiați cu device-uri: tabletă (locul III), telefon mobil (locul II), laptop (locul I), iar elevii din grupa a III-a, clasați pe primele trei locuri în etapa finală, vor avea asigurat un loc gratuit în tabăra de educație juridică din luna iulie, la Hotel Allegria, Băile „1 Mai”, județul Bihor.

Premiile pentru elevii din învățământul gimnazial sunt asigurate de Asociația VeDemJust, iar Inspectoratul Școlar Județean Botoșani acoperă cheltuielile de cazare și masă pentru locurile I, II și III – învățământ liceal, care vor merge în tabără.

Cazarea și masa celor 90 de elevi participanți și a celor 30 de profesori însoțitori sunt asigurate de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona și Asociația Pași prin Lume.

De asemenea, tot la Vorona, elevii vor participa la o activitate de educație juridică coordonată de fostul judecător Cristi Danileț.

Județul Botoșani este reprezentat la etapa națională a concursului, la toate cele trei categorii, de elevii situați pe primele locuri la etapa județeană, după cum urmează:

Grupa I – clasele a V-a și a VI-a:

               Locul I – Brânzac Iustin, Școala Gimnazială Nr. 7 Botosani

               Locul II – Udrea Irina, Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani

               Locul III – Ceucă Delia, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Sulița și Moisa Mirian de la Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani

Grupa a II-a – clasele a VII-a și a VIII-a:

               Locul I – Aruști  Mihail Armin, Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani

               Locul II – Ianțoc Denisa Cătălina, Școala Gimnazială „Tiberiu Crudu” Tudora

               Locul III – Pinteală Alexandru Cristian, Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani

Grupa a III-a – clasele de liceu:

               Locul I – Gafițeanu Maria, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani

               Locul II – Bujor-Amariei Riciard Petronel de la Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni și Macoviciuc Ecaterina de la Liceul Teoretic „Grigore Antipa” din Botoșani

„Ne bucurăm să organizăm și în acest an Concursul național de educație juridică, în parteneriat cu Asociația VeDemJust, o organizație care contribuie constant la formarea unei culturi civice și juridice solide în rândul tinerilor.

Pentru noi, ca instituție, este o oportunitate de a promova educația juridică drept componentă esențială a formării caracterului și a spiritului civic.

Le mulțumesc tuturor profesorilor coordonatori, partenerilor și voluntarilor implicați, iar elevilor le doresc inspirație, curaj și încredere în forța lor de a construi o societate mai dreaptă și mai conștientă”, a declarat inspectorul școlar general, prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Impact violent între un autoturism și o autoutilitară, doi băieți de 18 ani duși la spital!

Thursday, 9 July 2026

Pompierii din cadrul Stației Săveni au intervenit, în această seară, în localitatea Aurel Vlaicu, comuna Avrămeni, la un accident rutier în care au fost implicate un autoturism ...

Programul Rabla 2026 va fi lansat fără condiția ca mașina nouă cumpărată să fie fabricată în UE. Care este valoarea voucherelor

Thursday, 9 July 2026

Programul Rabla 2026 va fi lansat la sfârșitul acestei luni, cu condițiile de anul trecut. Ministerul Mediului a eliminat regula care limita ajutorul doar la mașinile fabricate în Uniun...

Este oficial! Șoferii care nu achită amenzile în 90 de zile pot rămâne fără permis de conducere!

Thursday, 9 July 2026

Șoferii care nu își achită amenzile rutiere în termen de 90 de zile pot avea permisul suspendat, potrivit normelor metodologice aprobate joi de Guvern. Actul normativ stabilește proced...