Erasmus+ KA229 ”We Are Better with STEAM” la Școala Gimnazială Nr.1 Albești

În perioada 1-5 noiembrie s-a desfășurat în Dimitrovgrad - Bulgaria, prima mobilitate a proiectului ”WE ARE BETTER WITH STEAM”, din cadrul programului Erasmus+ KA229. Proiectul se derulează în perioada 2020-2023, coordonator fiind Școala Gimnazială Nr.1 Albești-Botoșani, cu parteneri din Bulgaria, Italia, Portugalia, Macedonia și Turcia, se arată într-un comunicat emis de către reprezentanții unității școlare.

Potrivit sursei citate, la mobilitate au participat două cadre didactice de la Școala Gimnazială Nr.1 Albești, împreună cu alte opt cadre didactice de la școlile partenere în proiect. Această mobilitate este prima mobilitate desfășurată, fiind și prima întâlnire de lucru din cadrul proiectului, care a avut ca obiectiv familiarizarea profesorilor cu educația STEAM.

 

Activitățile din cadrul proiectului reunesc știința, tehnologia, ingineria, arta, matematica, literatura chiar și gândirea tehnologizată prin activități și concursuri ”STEAM”.

„Școlile partenere în proiect doresc să împărtășească și să dezvolte bune practici și modele pentru abilități necesare desfășurării activităților cu elevii astfel încât ei să participe cu interes în cadrul orelor de curs, să se reducă părăsirea timpurie a școlii cât și obținerea unor rezultate mai bune la examenele naționale”, scrie în comunicat.

Pe parcursul a cinci zile, profesorii din cele șase școli, au participat la activități de formare pe tema proiectului, au desfășurat workshop-uri în cadrul bibliotecii și a planetariului din localitate, au prezentat activități integrate STEAM și au vizitat locuri pitorești, cu valoare culturală incontestabilă din orașele Dimitrovgrad și Plovdiv, având ca ghid elevii ai liceului "Ivan Vazov“, Dimitrovgarad-Bulgaria.

(Comunica de presă emis de Școala Gimnazială Nr. 1 Albești)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

astăzi, 18:49

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

astăzi, 18:11

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...

A plecat de acasă în luna mai, fără să spună unde merge. Botoșăneanca este de negăsit!

astăzi, 17:12

În cursul zilei de 11 mai 2026, în jurul orei 12:00, Ramona Vârtan, în vârstă de 43 de ani, a plecat de la domiciliul din municipiul Botoșani în loc necunoscut, i...