Emoții, discursuri și flori și la Colegiul Național ”A.T.Laurian”: ”Așa cum ultimele evenimente ne arată, de provocări nu ducem lipsă” – Foto, Video

Elevi mici și mari, părinți emoționați și bucuroși, profesori serioși, îngrijorați sau nu de neprevăzutul care îi așteaptă în acest an școlar.

În această dimineață, sub un soare cald de septembrie, curtea Colegiului Național ”A.T.Laurian” din municipiul Botoșani a fremătat de forfota primei zile de școală.

În discursul tradițional, directorul unității de învățământ nu s-a ferit să amintească faptul că școala ”nu va duce liptă de provocări”, însă îi îndeamnă pe elevi să se bucure de ”această frumoasă călătorie a cunoașterii”.

”Ne bucurăm că în această formulă echipa managerială și toți colegii din Laurian vă vom fi aproape și vă vom ghida în această călătorie frumoasă a cunoașterii. Pentru unii abia începe, pentru alții continuă, dar vă dorim ca aici, în școală, să aflați tot ce este mai frumos despre ceea ce urmează să fiți voi în viață. Așa cum ultimele evenimente ne arată, de provocări nu ducem lipsă, dar ne dorim ca școala noastră să fie un loc sigur, în care voi să vă dezvoltați frumos, să învățați să deveniți frumos. Sper ca singurele motive pentru care să fiți încruntați în acest an să fie doar un soare foarte puternic ca acum și în rest nimic să nu ne umbrească chipul. Vă doresc să fiți din ce în ce mai buni, să faceți cinste școlii și comunității și în primul rând părinților voștri. Mult succes și mulțumim tuturor pentru susținere”, a rostit la festivitatea de deschidere a noului an școlar Mihaela Prăjinariu, directorul Colegiului Național ”A.T.Laurian” Botoșani.

La festivitatea de deschidere de la colegiul amintit a participat și Bogdan Buhăianu, viceprimarul municipiului Botoșani.   









 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Angajații rromi premiați în cadrul unei Gale de Excelență de ziua lor! (Foto)

Friday, 10 April 2026

Rromii și-au sărbătorit ziua pe data de 8 aprilie 2026. Evenimentul a avut loc în sala de ședințe din incinta sediului provizoriu a Muzeului de Istorie din Botoșani. Evenimentul a fost ...

Valeriu Iftime anunță că nu mai vrea să dea bani comunelor depopulate! (Video)

Thursday, 9 April 2026

În ședința de Consiliu Județean de astăzi, 9 aprilie 2026, spiritele s-au cam încins. Totul a pornit de la un proiect aflat pe ordinea de zi prin intermediul căruia consilierii județ...

S-au înțeles! Care sunt administratorii propuși de Iftime pentru societatea nou înființată! (Video)

Thursday, 9 April 2026

Societatea înființată de Valeriu Iftime la Consiliul Județean se numește Compania de Dezvoltare Județeană și are scopul de a înființa parcuri industriale în mai multe orașe ...

-->