În structura comunităților rurale din vechea vatră a Daciei există zile care nu cer fast, ci memorie. Serbarea de Crăciun de la Școala Profesională ,,Sfântul Apostol Andrei” Smârdan a fost una dintre acestea – un timp suspendat între emoție și sens, în care copilăria a vorbit limpede, cu determinarea senină care nu cere artificii inutile.
Sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice din comuna Suharău, toate structurile școlare s-au metamorfozat într-un spațiu al rostirii candide. Copiii au adus cu ei colindul ca pe o moștenire reală, de sorginte geto-dacă, poezia ca pe o mărturisire a spiritului liric abisal românesc, iar tremurul vocii – ca pe forma supremă de adevăr. Nimic ostentativ, nimic în exces. Doar bucuria descătușată a întâlnirii cu timpul.
Există o pedagogie a discreției, rar pomenită în manuale, dar esențială în formarea omului. La Suharău se practică firesc: prin răbdare, prin gestul mărunt repetat, prin credința că fiecare copil poartă în sine o lumină care trebuie să dobândească sens. Serbarea n-a fost un exercițiu de performanță, ci unul de apartenență. La ce anume? La moștenirea strămoșilor noștri daci și la zestrea românismului ”dezlegat” de contopirea celor două popoare mari ale antichității, care-au plămădit semințele rostuirii noastre pe aceste meleaguri, acum mai bine de un mileniu.
E de semnalat nu doar măiestria actului artistic, unde inspirația cadrelor didactice poartă marca experienței, ci și calitatea costumelor copiilor, multe dintre ele realizate manual de către mamele lor, semn că oamenii din nordul României cultivă temeinic atributele creativității și ale gustului rafinat.
În privirile avizate ale părinților s-a putut citi conștientizarea faptului că școala nu este doar un loc al acumulării, ci și al devenirii, unde cuvântul rostit cu emoție devine punte înspre o lume (încă) nerobotizată. O lume pentru care jocul căiuților și al caprei, cu alaiul ei de măști – expresie a belșugului și a continuității între generații – , e o parte integrantă din codul genetic al Neamului Românesc.
Se cuvine să subliniem că, la finalul activității, în școlile din Suharău Moș Crăciun s-a ”materializat” prin darurile oferite cu generozitate de către consiliul local al comunei, care, împreună cu primarul, domnul Marcel Chelariu, au adus bucurie tuturor copiilor.
Concluzionând, putem spune că educația temeinică nu face zgomot, ci lasă urme, chiar dacă uneori e atacată chiar din interior. Iar atunci când copiii, pe lângă activitățile de la clasă, învață să funcționeze în activități extrașcolare ca un tot unitar, comunitatea învață, din nou, să spere.
(Gruia Cojocaru)