Elevii din Sulița, alături de specialiștii antidrog și polițiști, au dezbătut efectele negative ale consumului de droguri

Vineri, 28 aprilie a.c., specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog, împreună cu polițiștii din cadrul Postului de Poliție Șulița, angajați ai Primăriei Sulița și cadre didactice, au desfășurat, la Școala Generală Nr. 1 Sulița, județul Botoșani, o dezbatere cu privire la efectele negative ale consumului de substanțe psihoactive și de promovare a alternativelor sănătoase în rândul tinerilor.

 

Cei aproximativ 50 de elevi din ciclul gimnazial au fost informați cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului de tutun, alcool și droguri, în vederea dezvoltării unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă.

Elevii prezenți au dezbătut împreună cu specialiștii antidrog cauzele consumului de substanțe psihoactive în rândul tinerilor și cum pot face față presiunii anturajului atunci când sunt puși în fața unei decizii. S-au discutat aspecte referitoare la dependenţă, toleranță, modalitatea în care se schimbă comportamentul unui consumator, mecanismul dependenţei psihice, efectele fiziologice şi medicale ce decurg dintr-un consum pe termen lung și au fost clarificate aspectele juridice ce țin de regimul drogurilor.

De asemenea, reprezentanții instituțiilor prezente le-au recomandat adolescenților să se implice în activități adecvate vârstei, să practice sport, să evite anturajele care ar putea avea o influență negativă asupra lor, să comunice deschis cu părinții, profesorii sau persoanele de încredere orice problemă cu care se confruntă, pentru a găsi, împreună, alternative în rezolvarea acesteia.

Cooperarea Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani cu Primăria Comunei Sulița s-a realizat în baza ,,Planului de acțiune local în domeniul drogurilor al județului Botoșani 2022 - 2026” și confirmă existența unor mecanisme de colaborare inter-instituțională (autorități locale, polițiști, specialiști antidrog, unităţi de învăţământ), pentru a avea un răspuns adecvat și unitar la problematica drogurilor.

În cadrul activităților, au fost distribuite materiale realizate în cadrul parteneriatului încheiat între Agenția Națională Antidrog - Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani și  Consiliul Judeţean Botoşani - Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoșani.




(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Linia ferată Verești-Botoșani, inclusă într-un proiect de sute de milioane ce vizează semnalizările feroviare!

astăzi, 15:04

CFR Infrastructură Iași anunță joi semnarea unui contract de 588 de milioane de lei, cu o asociere condusă de Siemens Mobility, pentru instalații de semnalizare feroviară pe raza regionalelor I...

VIDEO - Violențe la protestul oierilor de la București, jandarmii au folosit gaze lacrimogene!

astăzi, 14:48

Mii de oieri, printre care și botoșăneni, protestează astăzi în fața sediului Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) din București. Ciob...

Conacul de poveste care își trăiește a doua tinerețe! Inițiativa relansării i-a aparținut unui botoșănean, fiica lui a reușit ”echilibrul între trecutul istoric şi confortul contemporan”!

astăzi, 14:12

Conacul Polizu, situat în satul Maxut, comuna Deleni, judeţul Iaşi, a fost construit în secolul al XIX-lea, iar după un proces amplu de renovare, clădirea a fost redeschisă pentru tur...