Elevii botoșăneni, protagoniștii unor călătorii ”muzicale”

Muzica este parte esențială a unei educații ce dezvoltă creativitatea, stimulează memoria, amplifică curiozitatea, generând o stare de bine.

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Filarmonica ,,George Enescu’’ Botoșani  au invitat elevii botoșăneni, din ciclul gimnazial și liceal, la Concertul Educativ ,,CĂLĂTORII MUZICALE”, desfășurat astăzi, 6 noiembrie 2023, la Casa de Cultură a Sindicatelor ,,Nicolae Iorga’’ Botoșani.

Au participat la concert peste 600 de elevi din școlile  gimnaziale, liceele  și colegiile din municipiul Botoșani, însoțiți de profesorii de educație muzicală și profesorii diriginți. Pentru unii dintre elevi, a fost prima participare la acest gen de manifestări artistice, iar, pentru cei mai mulți, a fost o nouă ocazie de a se bucura de un concert live oferit de Filarmonica Botoșani.

 

Concertul a cuprins în program lucrări selectate în funcție de particularitățile de vârstă și de dezvoltare ale copiilor care frecventează cursurile învățământului preuniversitar și de conținuturile programei școlare pentru disciplina Educație muzicală.

Programul muzical de astăzi a avut drept scop atragerea, educarea și formarea elevilor ca parte a publicului tânăr. Experiența unor concerte de acest gen oferă elevilor șansa să simtă energia constructivă a muzicii, încurajându-le astfel cultivarea gustului pentru frumos și alegerea muzicii ca prezență constantă și formativă în viețile lor. Muzica este parte esențială a unei educații ce dezvoltă creativitatea, stimulează memoria, amplifică curiozitatea, generând o stare de bine.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Concertul Educativ ,,CĂLĂTORII MUZICALE” este parte a unui amplu proiect, prin care Inspectoratul Școlar Județean Botoșani dorește să ofere elevilor oportunitatea de a experimenta muzica live, de a explora lumea muzicală în toată frumusețea ei, promovând și susținând cultura și educația artistică.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

astăzi, 19:46

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

astăzi, 18:39

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...