Ecaterina Andronescu le pregătește elevilor "ore remediale"!

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat joi că Executivul analizează introducerea de urgență, în 2019, a unei măsuri astfel încât elevii care pierd ritmul la învăţătură să aibă ore suplimentare pentru recuperare.

"Elevii, începând de la clasa a III-a, cei care pierd ritmul cu cei care păstrează ritmul cu programa şcolară, vor avea, probabil, două-trei ore suplimentare la clasă pentru recuperarea, remedierea cunoaşterii pe care ar trebui să o acumuleze şi nu au făcut-o. Cred că toţi cei care se află în această situaţie şi se îndepărtează de majoritatea clasei, toţi trebuie să participe. (...) Va trebui să începem acest lucru chiar din semestrul II, din ianuarie, din februarie. Este o măsură de urgenţă pentru că trebuie să corectăm aceste lucruri", a declarat Andronescu, la România TV, citată de Agerpres.

 

Ministrul a explicat că unii elevi pierd ritmul începând cu clasa a III-a, iar până în clasa a VIII-a diferenţele se accentuează.

„De la clasa a III-a apreciez eu, după experienţa pe care o am, şi până la clasa a VIII-a, dacă elevii, o bună parte din ei, ţin pasul cu ce le cere programa şcolară, o altă parte din ei pierd permanent în ceea ce priveşte acumularea în cunoaştere. Ca urmare, de la clasa a III-a şi până la clasa a VIII-a se accentuează extraordinar de mult decalajul dintre cei care fac faţă programelor şcolare şi cei care nu fac faţă programelor şcolare. Şi cred că cu acest lucru va trebui să începem, adică să găsim resursele necesare şi de câteva zile analizăm acest lucru, în aşa fel încât începând cu clasa a III-a, cel puţin pentru elevii care sunt în această situaţie, în pierdere de achiziţie în cunoaştere, să încercăm să facem cursuri remediale, cu învăţătorii de la clasă, după clasa a V-a cu profesorii", a mai spus Andronescu.

Potrivit ministrului, măsura trebuie luată imediat, urmând să fie găsite soluţii organizatorice.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Foc în curtea școlii, pompierii au stins flăcările și au evitat un dezastru!

Saturday, 10 October 2026

Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de lemne de foc din curtea școlii din localitatea Cristești...

Marius Budăi, atac la Ilie Bolojan: „Ați scumpit viața românilor!”

Saturday, 10 October 2026

Deputatul PSD și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat sâmbătă, 10 octombrie, un atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a majorat taxele È...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

Saturday, 10 October 2026

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...