Doliu în Educație, s-a stins un dascăl apreciat și iubit: ”Cu fiecare dascăl care urcă la Cer, o întreagă lume se prăbușește pe pământ”

Pentru generații de elevi, a fost cea care le-a descoperit tainele scrisului și ale cititului, lăsând în urmă o comunitate sfâșiată de durere.

Învățătoarea Daniela Ungureanu, de la Școala Gimnazială nr.1 Prăjeni, a plecat la cele veșnice la numai 51 de ani. Comunitatea a pierdut un om devotat profesiei, un suflet blând și răbdător.

”Azi candela doamnei învățătoare s-a stins în ceea ce privește dăruirea de lumină pe pământ, dar cei care au primit lumină de la ea o să-i aprindă mereu o candelă rugându-se pentru sufletul ei”, este mesajul transmis pe o rețea de socializare de primarul comunei Prăjeni.

”Doamna Dana a fost ca o lumânare care nu a putut niciodată să mai stea și stinsă pentru a dura mai mult”, a scris una dintre colege.

Alexandru Răileanu, directorul școlii, împreună cu colectivul de cadre didactice, este alături de familia îndoliată și greu încercată.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”

astăzi, 13:18

MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...