Doliu în educație: S-a stins o fostă directoare a unui colegiu de elită din Botoșani!

A fost primul caz din istoria liceului când aceeași persoană a fost elev, profesor și director.  

Maria Stoica s-a născut în Botoșani, pe 11 august 1938, într-o familie cu alți trei copii, toți cei patru frați având o activitate remarcabilă ca doctori și profesori, fie în Botoșani, fie pe alte meleaguri mai îndepărtate.

A absolvit Facultarea de chimie din cadrul Universității "Al. I. Cuza" Iași, primind ulterior repartiție la Institutul Politehnic din Galați, Facultatea de Chimie alimentară, unde ca asistent universitar a avut o activitate remarcabilă în cercetare, publicând inclusiv lucrări științifice în străinătate.

 

După o perioadă de 7 ani, a preferat să activeze în învățământul preuniversitar, fiind titulară la catedra de chimie a Liceului de Muzică și Arte plastice din Galați. Prin natura ei sufletească apropiată de literatură și arte, deși de formație științifică, a sprijinit pe toate căile viitorii artiști plastici și muzicieni consacrați, de obicei mai puțin "dotați" pentru chimie. A încurajat astfel talentul nativ și munca elevilor înclinați spre performanță.

După cutremurul din 1977 a revenit pe meleagurile natale, fiind numită, încă din primul an de activitate la Botoșani, director adjunct al Liceului "Mihai Eminescu". A activat până la ieșirea la pensie, în 1991, în acest liceu, fiind primul caz în istoria liceului în care aceeași persoană a fost elev, profesor și director.

”A fost o persoană activă în cadrul activităților culturale din Botoșani și al conservării patrimoniului arhitectural al orașului, făcând numeroase intervenții autorităților locale în vederea acestui scop. Mândră de istoria și cultura acestui oraș, și-a lăsat "amprenta" în formarea multor generații de elevi! Figura ei luminoasă și optimistă în orice situație ne va călăuzi de-acum încolo doar în amintiri”, au transmis membrii familiei.

Trupul neînsuflețit este depus la capela de la Cimitirul ”Eternitatea". Înmormântarea va avea loc marți, 20 ianuarie, la 12.00.

Dumnezeu s-o ierte și să aibă grijă de sufletul ei bun!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De beat ce era, un tânăr din Vorona s-a izbit cu mașina într-un vehicul parcat și a ajuns în șanț!

astăzi, 12:24

La data de 11 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 33 de ani, din localitatea Vorona, ce...

Cinci permise reținute și două certificate de înmatriculare retrase de polițiști în Botoșani! (Foto, Video)

astăzi, 12:00

La data de 11 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere. Ast...

Pas important pentru asfaltarea drumului către Mănăstirea Gorovei!

astăzi, 11:18

La începutul acestui an, Consiliul Județean Botoșani a început demersurile necesare pentru asfaltarea drumului către Mănăstirea Gorovei, un lăcaș de cult care atrage numeroși credi...