Directorii interimari de școli nu vor mai fi numiți de Inspectoratele Școlare

Directorii interimari de școli nu vor fi numiți de Inspectoratele Școlare, ci de fiecare Consiliu de Administrație al școlii în parte, prin vot secret, prevede un proiect de lege adoptat de Senat, ca for decizional.

Inițiativa a fost depusă în Parlament în luna mai, iar Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de cameră decizională, proiectul care prevede că, în cazul neocupării prin concurs a posturilor de directori de şcoli, directorii interimari să fie numiţi de către consiliile de administraţie ale şcolilor.

În aceste ssituații, aceste numiri nu se vor mai face de inspectoratele şcolare.

“Atunci când se vacantau nişte funcţii pe motive naturale, fie medicale, fie de altă natură, interimatul era instrumentul utilizat de undeva de la centru pentru schimbarea regulilor în timpul jocului. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat pe 9 ianuarie, atunci când peste 700 de directori de şcoală au fost schimbaţi la ordinul inspectoratelor şcolare judeţene. Ori această lege, care îşi încheie circuitul parlamentar şi merge la promulgare, nu va mai permite acest lucru de acum încolo şi prin prevederile ei votul secret al Consiliilor de administraţie al unităţilor şcolare va fi cel care va decide cine va prelua temporar, până la organizarea concursului, această responsabilitate”, a spus inițiatorul proiectului, Ștefan Pălărie, citat de edupedu.ro

Adoptat de Senat, proiectul a fost deja trimis la președinte pentru promulgare, urmând a fi aplicat imediat ce va fi publicat în Monitorul Oficial.

Dacă legea va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis, consiliul de administraţie al şcolii va avea şi atribuţia de a desemna cadrul didactic pentru funcţia vacantă de director adjunct.

În cazul vacantării funcţiei de director sau director adjunct, conducerea interimară este preluată de un cadru didactic titular, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de finalul anului şcolar.

 

Spune-ne opinia ta