Pe 24 octombrie s-au împlinit șapte ani de când părintele Ioan Biță a fost chemat de Dumnezeu la odihna cea veșnică.Vestea plecării sale fulgerătoare, într-o zi de toamnă târzie, a lăsat atunci o durere adâncă în inimile tuturor celor care l-au cunoscut, l-au iubit și i-au fost fii duhovnicești. Iar astăzi, după șapte ani, acea durere s-a prefăcut în rugăciune și recunoștință.
Părintele Ioan Biță a fost un preot al dăruirii totale, un om care a făcut din slujirea lui Hristos sensul întregii sale vieți. În cei peste patruzeci de ani de preoție, a zidit biserici, a îndrumat suflete, a adus mângâiere celor împovărați și nădejde celor rătăciți. În biserica sa, fiecare cuvânt era spus cu dragoste și cu puterea rugăciunii izvorâte dintr-o inimă smerită.
Cu o credință adâncă și o evlavie deosebită față de Maica Domnului, părintele Ioan a purtat în suflet cântarea „La tine vin, Măicuță”, pe care o cerea să fie cântată „și când n-oi mai fi eu”. Și așa se întâmplă și astăzi: la fiecare Sfântă Liturghie, atunci când răsună această cântare, fiii săi duhovnicești simt că el este aproape, rugându-se pentru noi la Tronul Preasfintei Treimi.
”Părintele Ioan Biță a fost mai mult decât un slujitor al altarului — a fost păstor de suflete, sfătuitor, tată și prieten. Cu blândețe, dar și cu fermitate, a știut să aducă pe fiecare om mai aproape de Dumnezeu. De aceea, în inimile noastre rămâne nu doar amintirea chipului său luminos, ci și ecoul cuvintelor sale simple și pline de putere: „Alo, aici preotul Ioan, rugător pe pământ cât oi mai fi, și când n-oi mai fi, rugător în ceruri pentru toți cei ce-mi sunteți dragi”, au transmis fiii duhovnicești ai părintelui din Parohia Brăiești, județul Botoșani.
Întreaga comunitate pe care a păstorit-o își îndreaptă rugăciunea către cer, mulțumind pentru darul de a-l fi avut printre noi. Bunul Dumnezeu și Maica Sa Preacurată să-i dăruiască odihnă în lumina celor drepți și să ne ajute, prin rugăciunile sfinției sale, să pășim și noi pe calea mântuirii.
Veșnică să-i fie pomenirea, din neam în neam!