O alta tara a educatiei romanesti o constituie politizarea sistemului, de la nivel de minister pana la directorii de scoli. In invatamant, in sanatate, sectoare prioritare de activitate, politizarea este cel mai mare deserviciu adus functionarii in parametri de performanta a acestor domenii.
Cata vreme va continua practica numirii unui ministru al educatiei pe criterii politice, nu putem pretinde o reforma viabila si de durata in invatamant. Practica aceasta este perpetuata si la nivelul inspectoratelor scolare, acolo unde partidul sau partidele aflate la guvernare isi instaleaza clientii politici fara a tine seama de criteriile de performanta si, de multe ori, de cele de onestitate. Practica este simpla si a fost folosita pana acum de absolut toate partidele care au guvernat Romania: ministrul numeste cu delegatie un inspector scolar general, dintre fidelii la nivel local ai partidului, organizeaza imediat un concurs „cu dedicatie”, la care nu indrazneste sa participe nimeni altcineva, in afara celui nominalizat, pentru ca, nu-i asa, asta ar insemna sa fii un perdant avant là lettre, iar rezultatul este, in cele mai multe dintre cazuri, previzibil.
Daca fostului inspector scolar general i-a mai ramas de exercitat o parte din mandat, este sfatuit „colegial” sa se dea la o parte de buna voie. Cei care nu marseaza la aceasta sugestie au de facut fata unei inspectii „cu tendinta” de la MECT, iar rezultatul este, din nou, previzibil. Exista, la nivelul MECT, cateva persoane oplosite si cocolosite acolo din vremuri imemoriale tocmai pentru faptul ca sunt dispuse sa comita asemenea marsavii. La Botosani, din 2002 pana in prezent, a venit in doua randuri un asemenea personaj malefic de la MECT, de fiecare data rezultatul fiind schimbarea sefului ISJ. Lantul servitutilor politice continua la urmatoarea veriga, insemnand schimbarea din functie a directorilor de scoli neorientati bine politic, sau pur si simplu apolitici. La fel, astfel au procedat, pana acum, toate partidele politice care au guvernat Romania. Solutia o constituie descentralizarea sistemului, astfel incat politica de selectare si promovare a personalului didactic si de conducere din scoli sa fie un atribut al comunitatii locale, la fel si numirea inspectorilor scolari generali. Din 1990 pana in prezent, toti ministrii educatiei, cu o singura exceptie, au venit din mediul universitar, dupa ce au trecut prin sita criteriilor politice. Nu insist asupra acestei exceptii, nici nu o nominalizez, ranile provocate educatiei, inclusiv la nivel de perceptie publica, sunt inca proaspete, dar continui sa cred ca la momentul actual - si in perspectiva a cel putin inca unui deceniu - este nevoie ca ministrul educatiei sa provina din mediul preuniversitar, acolo unde reforma scartaie din toate incheieturile in cautarea unui demaraj ce nu mai vine si unde e nevoie de o persoana care sa cunoasca foarte bine sistemul din interior. In acest context, sunt sigur ca un asemenea ministru al educatiei, venit din invatamantul preuniversitar, ar fi mult mai motivat in schimbarea metodologiei de admitere la liceu, de bacalaureat si admitere la facultate.
S-ar diminua considerabil fraudele de la aceste examene nationale si ar disparea practica plimbarii dosarului de la o facultate la alta, in genul „ia-ma nene”, cu medii la bacalaureat obtinute pe cu totul alte principii decat cele ale performantei scolare. Trebuie regandit sistemul actual al tezelor nationale, total irelevant si lipsit de repere reale si inlocuit cu o metodologie transparenta de admitere, pe baza unui examen sustinut de catre fiecare liceu in parte, direct interesat si coimplicat in atragerea celor mai buni dintre absolventii de gimnaziu. Trebuie restructurat actualul sistem al bacalaureatului, prin inlocuirea sa cu unul de tip A, B, C, organizat pe cele trei filiere ale invatamantului, teoretica, vocationala si tehnologica. Trebuie regandita programa scolara, extrem de stufoasa, solicitanta si inutila in partile sale esentiale, deloc racordata la cerintele insertiei sociale si profesionale optime a absolventilor. Trebuie reintrodus examenul de admitere la facultate, pentru ca eliminarea sa a coincis cu valul de coruptie si incompetenta care a coplesit invatamantul preuniversitar, reflectat in scandalurile care se tin lant si in notele derizorii obtinute de catre cadrele didactice la concursurile de titularizare.
Trebuie asigurata o monitorizare atenta a unitatilor de invatamant universitar, mai cu seama a celor din domeniul particular, unele ajunse veritabile benzi rulante care scot absolventi cu un nivel foarte scazut de pregatire, cu lucrari de diploma elaborate pe principiul „copy-paste”, multi dintre acestia recunoscand, cu candoarea specifica pregatirii lor, ca nu si-au vazut niciodata la fata profesorii din timpul anilor de studii. Sunt, asadar, cele enumerate mai sus, cateva dintre „E”-urile extrem de nocive pentru invatamantul romanesc. Ele imbolnavesc sistemul, il paraziteaza si ii impiedica evolutia sanatoasa. Prin secolele XVIII-XIX, in contextul asa-numitei „Probleme orientale”, se vorbea despre „omul bolnav al Europei”, acesta fiind Imperiul Otoman, aflat intr-o criza ce-l adusese in pragul disolutiei.
Paradoxal, marile puteri vecine incercau sa conserve acea stare de lucruri, pentru a mentine un echilibru de forte in regiune. Disolutia nu a putut fi evitata, in final, rezultatul ei fiind, insa, crearea statului turc laic modern. In societatea romineasca actuala, „omul bolnav” este invatamantul. Depinde doar de noi sa il ajutam sa-si revina. Primul pas este acela de a-l deparazita de toate „E-urile” care il capuseaza si de a le inlocui cu principii si norme sanatoase. Si atunci ii va fi mai bine intregii societati. Pana atunci, insa, toate cele bune elevilor, parintilor si cadrelor didactice la acest nou inceput de an scolar!
Prof. dr. Daniel Botezatu, Inspector Scolar Educativ
