Concursul Național de Educație Juridică „Be Legal! Be Cool!”, din nou la Botoșani!

Județul Botoșani este reprezentat la etapa națională a concursului, la toate cele trei categorii, de elevii situați pe primele locuri la etapa județeană.

În perioada 30 mai – 1 iunie 2025, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în colaborare cu Asociația VeDem Just, organizează etapa națională a  Concursului național de educație  juridică  „Be Legal! Be Cool!”, ediția a III-a.

Concursul este înregistrat în Lista proiectelor de educație extrașcolară naționale și internaționale care se desfășoară în România în anul școlar 2024-2025, finanțate de Ministerului Educației și Cercetării – Anexa nr. 1 din OMEC nr. 3026/14.01.2025, la poziția nr. 42. Evenimentul de prestigiu este destinat elevilor de gimnaziu și de liceu, testând cunoștințele acestora în domeniul civic, legal și juridic.

 

Deschiderea oficială va avea loc în data de 30 mai 2025, începând cu ora 18.00, în Amfiteatrul „Aurel Dorcu” al Colegiului Național „A. T. Laurian din municipiul Botoșani, unitate care va asigura masa și cazarea celor 89 de elevi participanți și a profesorilor însoțitori pe toată durata competiției, iar Festivitatea de premiere va avea loc în data de 31 mai 2025, începând cu ora 12,30, în aceeași locație.

De asemenea, în data de 30 mai 2025, în intervalul orar 15,00-16,00, elevii vor participa la o activitate de educație juridică susținută de judecători din Botoșani, împreună cu judecătorul Cristi Danileț, la Tribunalul Botoșani.

Elevii din grupele I și II, clasați pe primele trei locuri în etapa finală, vor fi premiați cu device-uri: tabletă (locul III), telefon mobil (locul II), laptop (locul I), iar elevii din grupa a III-a, clasați pe primele trei locuri în etapa finală, vor avea asigurat un loc gratuit în tabăra de educație juridică din luna august, la Pensiunea Casa Elena din Voroneț. Premiile sunt asigurate de Asociația VeDemJust.

Județul Botoșani este reprezentat la etapa națională a concursului, la toate cele trei categorii, de elevii situați pe primele locuri la etapa județeană, după cum urmează:

Grupa I – clasele a V-a și a VI-a:

Locul 1 – Afilipoaiei  G. Elena Iasmina – Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani

Locul 2 – Călin N. Georgiana – Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani

Locul 3 – Frunză V. Daria – Școala Gimnazială Nr. 1 Lunca

Grupa a II-a – clasele a VII-a și a VIII-a:

Locul 1 – Aruștei  A. Mihail Armin și Coller N. Yannis Matei – Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani

Locul 2 – Ionescu C. Anastasia – Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani

Locul 3 – Cataraciuc Ilinca – Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani

Grupa a III-a – clasele de liceu:

Locul 1 – Foca M. Loredana Mihaela – Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Flămânzi

Locul II – Melinte P. Patricia – Colegiul Național „A. T. Laurian” Botoșani

Locul III – Damian D. Dumitrita – Liceul Tehnologic „Elie Radu” Botoșani

„Educația juridică reprezintă o punte între teorie și realitate, între cunoaștere și implicare socială. Acest concurs reprezintă o oportunitate unică pentru elevi de a se familiariza cu complexitatea noțiunilor de drept și a valorilor civice. Participanții vor avea ocazia să-și valideze cunoștințele și să-și probeze spiritul critic, elemente esențiale pentru construirea unei societăți bazate pe respectul față de lege și democrație.

Sunt convins că dezvoltarea competențelor juridice din timpul școlii contribuie la consolidarea valorilor civice și la crearea unor cetățeni responsabili, capabili să facă față provocărilor secolului XXI.

Le doresc mult succes tuturor participanților!” a declarat inspectorul școlar general, prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC

Premiile sunt asigurate de finanțatorul principal al concursului, Asociația Voci pentru Democrație și Justiție – VeDem Just, organizație neguvernamentală și apolitică, ai cărei membri sunt juriști, cadre didactice, studenți și elevi, însă concursul nu s-ar fi putut organiza și desfășura fără contribuțiile generoase ale următorilor sponsori: Școala de Șoferi – Best Automoto Driving S.R.L. Botoșani, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Casa Pâinii S.R.L. Botoșani, Carmangeria Stejarul Botoșani, Transport Persoane – S.C. LYK S.R.L. Botoșani, Doma SRL, Magic Land, Hotel Belvedere Botoșani, Alpinsolv SPRL, Asociația Sens Civic, Ovisim Impex SRL, S.C. Doly-Com Distribuție SRL, SC Tradițional Catering SRL Frumușica.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean reținut după ce a furat o bovină în valoare de 10.000 de lei!

astăzi, 10:31

Polițiștii din Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 23 de ani, din comuna Adășeni. Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracț...

(A) Compania Electroalfa angajează personal pentru noile proiecte aflate în derulare

astăzi, 10:30

Electroalfa recrutează personal pentru unitățile de producție din Botoșani, având disponibile posturi de sudori, electricieni, lăcătuși și operatori CNC, vopsitori. Ai calificare sau...

Cine va fi scutit de plata CASS de la 1 septembrie 2025. Doar 3 categorii se mai numără printre excepții!

astăzi, 09:59

Cei mai mulți coasigurați își pierd statutul în lipsa unei plăți anuale a persoanei angajate care vrea să includă și membri ai familiei în asigurarea de sănătate. Accesu...