Comisia Europeană a crescut suma alocată României pentru fructe, legume şi lapte în şcoli

Comisia Europeană a publicat, marţi, 31 martie, bugetul alocat României în schema UE pentru școli, în anul școlar 2020/2021. Au fost alocate 7.8 milioane de euro pentru distribuția de fructe și legume și 10.7 milioane de euro pentru distribuția de lapte în școlile participante la program.

În total, este vorba de 18,5 milioane, față de 18, 1 milioane cât a fost alocarea în anul școlar actual.

În anul școlar 2018/2019, schema UE a garantat faptul că peste 20 de milioane de copii din întreaga Uniune Europeană au primit lapte, fructe și legume în timpul școlii, la aceasta adăugându-se măsuri educaționale referitoare la agricultură și la o dietă echilibrată.

 

În România, în anul școlar actual au fost alocate 6,8 milioane euro pentru fructe și 11,3 milioane de euro pentru lapte. Pentru lapte sumele sunt în scădere, așadar, iar pentru fructe, în creștere, potrivit  edupedu.ro.

Implementarea schemei în anul școlar curent 2019/2020 este afectată de închiderea școlilor pe întreg teritoriul UE, ca urmare a pandemiei de coronavirus în curs.

Comisia Europeană a oferit clarificări potrivit cărora criza curentă poate fi considerată un caz de ,,forța majoră". Acest lucru permite statelor membre care recunosc un astfel de caz să ramburseze furnizorii pentru produsele perisabile (fructe, legume, lapte) ce erau prevăzute pentru distribuirea în școlile participante la schemă. Produsele în cauză pot fi, de asemenea, donate spitalelor, organizațiilor caritabile și băncilor de alimente sau altor organizații similare, pentru a ajunge la persoanele nevoiașe.

În total, în toată Uniunea sunt alocate pentru anul școlar următor 145 milioane de euro pentru distribuția de fructe și legume și 105 milioane de euro pentru distribuția de lapte către elevi.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...