Mihai Dimian, ministrul interimar al Educației, și-a expus punctul de vedere cu privire la verificarea dosarelor pentru bursele sociale de către autoritățile locale.
Acesta a precizat că este de acord cu acest aspect în măsura în care plata burselor se face prin bugetele locale ale primăriilor.
„Sunt de acord ca verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin direcțiile de asistență socială din cadrul primăriilor, CU CONDIȚIA ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. Responsabilitatea verificării trebuie corelată cu responsabilitatea financiară”, a declarat Mihai Dimian, ministrul interimar al Educației și Cercetării.
Ministrul mai spune că, până în 2022, bursele sociale oricum erau asigurate din bugetul autorităților locale.
„Când verifici eligibilitatea, dar plata se face integral din bugetul altei instituții, interesul bugetar direct pentru o verificare riguroasă este mai redus. Reamintesc că aceste burse s-au plătit până în 2022 din bugetul autorităților locale”, spune Dimian.
Mai mult decât atât, acesta subliniază că nu își dorește încă o situație anormală, așa cum este cea care vizează transportul elevilor.
„Avem deja o situație anormală în cazul transportului elevilor: autoritățile publice județene încheie contractele de achiziție, iar facturile aferente trebuie achitate din bugetul Ministerului Educației și Cercetării. Astfel, cei care stabilesc obligațiile de plată nu răspund și de asigurarea banilor necesari. Ar trebui să corectăm această separare între decizie și responsabilitatea financiară și să evităm reproducerea ei în cazul burselor”, a concluzionat ministrul.
