Unul dintre cei mai iubiți mentori din județul Botoșani s-a stins din viață, lăsând moștenire un vis devenit realitate și munca de trei decenii de formator, de educator. Este vorba despre Camelia Cazacu, originară din comuna Unțeni, fondatoarea unei grădinițe pentru copiii românilor din capitala irlandeză.
Trecerea sa în neființă a fost anunțată de comunitatea Bisericii Ortodoxe „Sfântul Columba” din Dublin II. În cursul zilei de joi, educatoarea a fost răpusă de o boală cruntă, la vârsta de 60 de ani. Ea coordona și Clubul Copiilor Români din metropolă.
Camelia Cazacu va fi depusă sâmbătă în lăcașul Bisericii. Duminică, la ora 18:00, va avea loc o slujbă de pomenire a botoșănencei. Aceasta va fi înmormântată luni, ritualul având loc de la ora 12:00 (după fusul orar al României).
Elogiile au inundat rețelele sociale, după răspândirea tristei vești.
„Căsuța bunicilor a rămas fără bunicuța plină de energie, care a adus până la Dublin tradițiile românești și le-a insuflat copiilor dragostea pentru dansurile populare, pentru pictură și poezie, iar dulcele nostru grai românesc s-a auzit la nenumărate evenimente! Mult prea repede, mult prea devreme, ați lăsat în sufletele noastre un gol, dar vom rămâne cu o amintire frumoasă despre tot ce ne-ați învățat! Rămas bun, un drum lin și odihnă veșnică, acolo sus, alături de îngeri!”, a transmis o apropiată a educatoarei.
„Se spune că atunci când moare un om, sufletul îşi părăseşte trupul. Iar sufletul se întoarce acasă, unde călătoria lui continuă. Astăzi, sufletul doamnei Camelia Cazacu a decis sa plece acasă. Ați făcut atât de multe lucruri frumoase pentru comunitatea românilor din Dublin, în special pentru copiii noştri. Le-ați arătat tradițiile părinților lor, porturile româneşti, cântecele româneşti. Ați fost un om minunat”, a scris o botoșăneancă stabilită în Dublin, antreprenor.
Camelia Cazacu s-a strămutat în Dublin în urmă cu mai bine de opt ani.