Gândit ca un "tablou", la scară mică, al Nordului românesc, muzeul de la Darabani condensează identitatea locului și, prin simbolistica și prin colecțiile pe care le deține, are caracter unicat în județul Botoșani. În urmă cu două luni, muzeul a inaugurat o colecție dedicată învățământului dărăbănean de la începuturile sale și până în prezent. În fapt, o imagine prototip a învățământului moldovenesc al ultimelor aproape două secole.
O călătorie de la Iași spre Darabani e de fiecare dată altfel. Poate și pentru că odată abandonați Botoșanii, ținutul nordului moldav începe să capete aura unui pământ încă necucerit pe deplin. Debarasat, după 1990, de puțina industrie, izolat, prin infrastructura precară, de restul regiunii, n-a avut norocul unor investiții și nici a dezvoltării care să țină pasul cu celelalte zone ale Moldovei. Drumul e străjuit de sate împuținate și de câmpuri nesfârșite, ce-și ondulează fără opreliști haturile. De la Dorohoi se aruncă, hulpav, peste dealuri, înfulecând în grabă kilometrii, până în ultimul oraș din nordul românesc. La orizont, din vreme-n vreme, apar smocuri de pădure, un fel de brațe prelungi ale vestiților Codri ai Herței.
Micul oraș, așezat de istorie la intersecția frontierelor României cu Ucraina și Republica Moldova, seamănă azi cu un bastion al liniștii patriarhale. O liniște de care localnicii nu-s prea mulțumiți, căci dezvoltarea, investițiile le-ar aduce locuri de muncă și o viață mai bună. Azi orașul e hrănit de mici afaceri locale și de traficul de frontieră, datorat apropierii de punctul vamal de la Rădăuți Prut, pe unde se poate trece în Republica Moldova. Altfel, există și alt soi de trafic, direct peste apele Prutului, ilegal, firește, cu care polițiștii de frontieră au de furcă adesea.
Lipsit, deci, de perspective economice de anvergură, aflat la capătul unui drum lung față de centrul regiunii, dar mai ales de capitala țării, orașul pare că exersează un neîntrerupt destin al supraviețuirii. Ca un automobil de epocă, pe care proprietarii îl spală, îl lustruiesc, chiar dacă nu mai trag nădejde că-i vor putea pune roțile în mișcare. Cu toate astea, casele monolit din centru, moștenite de la negustorii evrei de odinioară, ulițele cu denumiri vechi, răscrucea botezată după numele bătrânului croitor al orașului, piața de duminică, toate au înmagazinat parfumul târgului de demult, seducător și răscolitor deopotrivă. Și mai e ceva numai al oamenilor locului - o anume efervescență a spiritului, savoarea graiului și, mai ales, sentimentul că timpul a primit aici îngăduința să n-o ia la galop.
Revirimentul
Însă, de vreo patru ani, în fiecare vară, micul târg se scutură de liniștea sa patriarhală, animat de suita de evenimente incluse în programul Festivalului Zilele Nordului. Inițiativa culturală despre care s-a dus vestea nu doar în nordul moldav, ci și în toată țara, aparține Asociației Nord, care, prin membrii săi fondatori, Alexandru Teioșanu, Ștefan Teișanu și Ionel David, și-a propus să miște lucrurile, în ciuda deja obișnuitei inerții românești.
S-au întâmplat multe, de atunci, la Darabani. Tinerii din școli și licee au fost implicați în programe de voluntariat, locuri uitate sau necunoscute au fost redate circuitului turistic zonal, s-au instituit evenimente culturale, s-au organizat dezbateri pe teme de interes nu doar pentru Darabani, ci pentru întreaga regiune, s-au țesut legături cu nordul românesc de peste Prut. Dar cel mai important lucru a fost că dărăbănenii au început să creadă în puterea lor de a mișca lucrurile, că pot fi conectați cu restul țării și în alte moduri și că e timpul să schimbe eticheta simplistă de „loc în care se agață harta-n cui”, atribuită de atâta amar de vreme orașului în care trăiesc.
Unul dintre proiectele cu valoare patrimonială inițiat de Asociația Nord a fost amenajarea, în conacul Balș, casa întemeietorului târgului Darabanilor, a unui muzeu ce condensează identitatea locului și care, prin simbolistica și prin colecțiile pe care le deține, are caracter unicat în județul Botoșani. În urmă cu două luni, muzeul a inaugurat o colecție nouă, dedicată învățământului dărăbănean de la începuturile sale și până în prezent. În fapt, o imagine prototip a învățământului moldovenesc al ultimelor aproape două secole. (Un material de Otilia Bălinișteanu - Continuarea în Ziarul Lumina...)